La acest sfârşit de săptămână, vremea se anunţă capricioasă, umedă şi cu temperaturi în scădere.
Astfel, sâmbătă şi duminică, mai ales ziua, vremea va fi instabilă, cu înnorări accentuate care vor determina averse de ploaie pe alocuri însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil grindină. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 19 şi 23 grade Celsius, iar cele minime între 8 şi 11 grade Celsius sâmbătă noapte, respectiv între 9 şi 12 grade Celsius duminică noapte, cele mai ridicate valori fiind în zona de câmpie a judeţului. În cursul nopţii de duminică vremea se va ameliora din punct de vedere al precipitaţiilor, dar spre dimineaţă, pe văi şi în depresiuni, for fi condiţii de ceaţă.
De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o atenţionare cod galben de ploi, valabilă de mâine începând cu ora 10, până la ora trei a dimineţii de luni inclusiv pentru tot judeţul Argeş. Potrivit ANM, în toate zonele de deal şi de munte, în centrul şi sudul Moldovei, Dobrogea şi nord-estul Munteniei cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 70 l/mp. De asemenea, tot astăzi, ANM a mai emis o avertizare meteo de instabilitate atmosferică accentuată. De reţinut că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se pot înregistra cantităţi de apă care vor depăşi, local, 15 – 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.
Val. NICOLAU