Ieri dimineaţă, un şofer a sunat la 112, anunţând că trei autovehicule s-au ciocnit pe DN 65 B în zona Metro şi că accidentul s-ar fi soldat cu trei persoane rănite. Apelul a fost tratat cu seriozitate şi spre locul evenimentului au pornit o autospecială a Detaşamentului de Pompieri Bradu, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi o ambulanţă a serviciului judeţean de profil, precum şi un echipaj al poliţiei rutiere. Când au ajuns, echipele de intervenţie au constatat că doar două vehicule se tamponaseră. Potrivit agenţilor de circulaţie, unul dintre şoferi, aflat la volanul unei dubiţe platformă, a încercat să întoarcă peste linia dublă continuă şi din cauză că nu s-a asigurat, a fost izbit violent de un microbuz care circula regulamentar. Bărbatul de la volanul dubiţei acuza dureri la coloana cervicală, motiv pentru care a fost urcat în ambulanţă şi transportat la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Val. NICOLAU