
Codul de vreme rea a produs deja primele efecte în județul Argeș, unde pompierii au intervenit în mai multe localități pentru îndepărtarea copacilor căzuți și asigurarea măsurilor de siguranță.
Intervenții în județ după instituirea codului de vreme rea
De la instituirea codului de vreme rea, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în următoarele situații:
- degajare copac căzut pe carosabil în comuna Coșești;
- asigurare măsuri PSI în cazul unui stâlp de energie electrică căzut într-o curte din municipiul Curtea de Argeș, str. Olteni;
- degajare copac căzut pe carosabil, DN65, comuna Albota;
- degajare copac căzut pe carosabil pe DN 73C, comuna Valea Iașului;
- degajare copac căzut pe carosabil în comuna Băiculești, satul Mănicești;
- degajare copac căzut pe carosabil, DJ 731, comuna Coșești;
- degajare copac căzut pe fire de electricitate în comuna Cotmeana;
- degajare copac căzut pe carosabil în comuna Mihăești, DN73.
Măsuri dispuse pentru gestionarea situațiilor de urgență
Pentru gestionarea situațiilor de urgență ce pot apărea, la nivelul instituției noastre, au fost dispuse următoarele măsuri:
- transmiterea prognozelor, avertizărilor și informărilor privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente pentru dispunerea măsurilor specifice;
- menținerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor și echipamentelor pentru acțiuni de răspuns;
- instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare.
Pompierii, polițiștii și jandarmii, alături de autoritățile locale și celelalte instituții implicate în gestionarea situațiilor de acest fel, continuă monitorizarea atentă a situației operative din județ, fiind pregătiți să adopte măsuri suplimentare în funcție de evoluția fenomenelor.
Recomandări pentru populație
Recomandăm populației să urmărească sursele oficiale de informare, să respecte recomandările autorităților și să se pregătească pentru posibile intervenții de urgență în cazul apariției unor riscuri iminente.
Pentru informații suplimentare privind modul de comportare în situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
































