Când a deschis uşa cabinetului şi a dat cu ochii de mine, baba, complet fâstâcită, mi s-a adresat: „Semănaţi sau chiar sunteţi doctoru’ ăla pe care-l arată la televizor? Dacă ştiam că dau la camera asta peste un bărbat, nici nu mai veneam. Ce mă fac io acuma? Vai de păcatele mele pe care nu le am!”
Am rugat-o să se liniştească şi să-mi spună ce necaz i-au îndrumat paşii spre oraş
„Bre, mi-e ruşine să spun ce am, dar să mai şi arăt! Poate-mi daţi ceva, aşa, fără să mă dezbrac… Sunt femeie bătrână, am 73 de ani, iar omu’ mi-a murit acu’ vreo 10-15 ani. N-am mai avut ceva cu alt bărbat. Jur! Şi tocmai mie, de câteva zile mi-a apărut o bubiţă neagră cât o mazăre, exact la intrarea în… păsărica pe unde naşte femeia… Mai mare ruşinea dracului nici nu poate exista. N-am spus la nimeni nimic, m-am urcat în maxi şi am plecat!”
Când mi-a dat actul de identitate, am văzut că avea 79 de ani împliniţi. „Zău, bre? Cât? 79? Aoleo! Trăiam cu impresia că am mai puţin. Repede mai trecu vremea! Şcoală nu am decât patru clase. După aia, ai mei m-au trimis cu vaca, iar pe la 16 ani m-au dat după unu’ ales de ei. N-a fost chiar rău, da’ nici bun, le-a avut cu băutura şi cu nervii, că pe la 25 de ani a căzut din căruţă şi s-a deranjat la creierii capului. Nu mă bătea, doar mă înjura şi zicea că mă lasă pentru o vecină rea de muscă…”
Greu am convins-o să-şi dea jos chiloţii. Până la urmă, plângând amarnic, a făcut-o. În câteva secunde am văzut că „bubiţa” era o căpuşă cu extremitatea cefalică înfiptă bine la un centimetru de intrarea în vagin. I-am extras-o cu o pensă şi i-am arătat-o. S-a crucit. „Deci nu era cancer? Trăi-v-ar familia! Vă pun pe acatist!”
