…La noi în judeţ şi în Piteşti domină haosul, în special la nivel urbanistic. „Să se verifice urgent gradul de poluare (inclusiv cea fonică) în zona şantierelor din Piteşti unde aşa-zişi constructori cred că totul este al lor (se ţipă, se trânteşte, ocupă spaţiul public cu fel de fel de utilaje). Un exemplu concret unde se întâmplă astfel de lucruri e în zona Bere – strada Gârlei. Acolo se construieşte un aşa-zis bloc fără a se respecta absolut nicio regulă de urbanism şi unde s-a dat autorizaţie de construire în 2009. Îl invit pe primar să trimită organele de control de care dispune ca să verifice cele semnalate” – comentează un cititor pe ediţia on line sub protecţia unui pseudonim. Şi mai grav e că problemele nu se limitează doar la construcţii, ci mai ales la nivel de control social. De ce ne mirăm atunci că apar cazuri şocante precum cel al sclavilor de la Berevoeşti? „În Argeş şi nu numai s-a format deja noua stăpânire în care părintele lasă locul copilului sau mătuşa /unchiul nepotului şi vorbim aici de funcţii publice. Aproape toată administraţia de stat şi agenţii au angajaţi rude. Aşa şi cu primăria de la Berevoeşti. Probabil că noul preşedinte al CJ Argeş va putea face ceva curăţenie în structuri” – este de părere „Misha”.
George OLTEANU