Avem noi un proverb care mi se pare potrivit pentru grija manifestată faţă de ceva sau cineva. Timp de mai bine de două ore, cu toţii (excepţie a făcut dl. Dan Manu, care n-a rezistat decât o oră; agendă încărcată, de preşedinte!) ne-am frământat în legătură cu ce se poate face pentru cultura argeşeană. Adică în ce direcţie să fie orientată, pentru ce beneficiari, ce valori să promoveze, cum se pot organiza nişte evenimente cu răsunet în mintea şi inima iubitorilor de cultură, ce strategii trebuie aplicate etc, etc.
Toate bune şi frumoase, fiindcă au fost prezenţi toţi cei invitaţi – şi aici avem o excepţie: poetul Mircea Bârsilă a fost invitat chiar în ziua dezbaterii şi i-a fost imposibil să dea curs demersului nostru – care au venit cu idei, unele de pus în operă imediat, altele într-o strategie de perspectivă. Au fost avansate, desigur, şi unele critici la adresa organizatorilor şi diriguitorilor culturii. Cum s-a întâmplat, de pildă, în cazul d-lui Gh. Frangulea, care a venit de la Călăraşi şi a „mas” la Piteşti ispitit de faima economică a judeţului, a Teatrului „Al. Davila” şi a lui Dobrin, dar acum e dezamăgit, fiindcă, odată cu criza economică, a picat şi cultura. Aşijderea, a fost ispitit de Piteşti şi dl. Marcello Battaglia, care este contrariat acum că tinerii nu se mai adună la „Piaţa Italia” ori „la pietre” să cânte, să-şi împărtăşească impresii despre cum văd ei şcoala, viaţa, meseria, succesul. Mulţi dintre ei au renunţat să asculte un recital de pian ori o melodie la chitară, s-au reorientat către manele sau muzica rezultată din zdrăngănitul metalelor de la demolări. Se distrează mai bine interlopii? Ăsta să fie modelul preferat? Spre a-i contracara, dânsul a creat un program special de educaţie şi distracţie pentru copii şi părinţi, pentru familii, la „Terasa artiştilor”, unde constată cu satisfacţie că nu prea mai este loc. Deci, se poate şi altfel.
Cel mai vehement mi s-a părut a fi dl. Gh. Badea. „Cutreier munţii – îl citez aproximativ – fiindcă îi iubesc de mic, dar sunt surprins să mă întâlnesc aici cu mai mulţi străini decât argeşeni şi musceleni. Dincolo de cei care au investit câte ceva în turismul montan din Argeş – o cabană, o pensiune, un restaurant etc – unde este iniţiativa, unde este conceptul, unde este strategia autorităţilor locale de ieri şi de azi? Ce au făcut aici? Dacă proiectul Moliviş ar fi fost dat pe mâna unui privat, sunt sigur că „afacerea” ar fi fost gata în opt luni. Dar aşa, o tot mermelim, o tot lungim cu anchete, cu expertize, cu reclamaţii la DNA et caetera. Chiar nu suntem în stare, administrativ şi politic vorbind, să punem în valoare acest minunat potenţial turistic cu care am fost înzestraţi?” Poate că această întrebare avea mai mult ecou în mintea d-lui Manu, grăbit să plece la o altă acţiune, dar suficient de înţelept să rămână să-l asculte, în picioare, pe dl. Badea. Care domn Badea are mare dreptate când pune semnul egal între cultură, educaţie, turism, moralitate. Am fost mai puţin de acord cu poeta şi criticul Magda Grigore care a strecurat, între altele, ideea că ar mai trebui o revistă, tocmai când cei mai mulţi dintre preopinenţi încercam să le sugerăm autorităţilor să nu „ucidă” revista „Argeş”, expediind-o pe internet.
Ne-am liniştit totuşi când, somat, primarul Cornel Ionică ne-a asigurat că n-are de gând să facă aşa ceva. Care primar şi el s-a arătat, la început, grăbit să plece, fiindcă are o agendă încărcată, dar după ce a urmărit ideaţia şi tensiunea dezbaterilor, ne-a mărturisit că ar mai fi rămas o oră la discuţii, fiindcă ele n-au fost deloc formale, ci pline de sinceritate, miez şi interes.
Şi totuşi, revin la proverbul cu care începusem şi-mi îngădui, autocritic, să-l aduc în atenţie spre finalul acestor rânduri. În termeni foarte populari, noi ne dăm de ceasul morţii să mai „mişcăm” ceva pe tărâmul culturii, dar puţini dintre noi ne întrebăm şi dacă mai sunt amatori de cultură? Vorba poetei Denisa Popescu, suntem nişte „vulturi bătrâni” care mai mergem la un concert, la o piesă de teatru, dar unde ne sunt tinerii? Vor şi ei cultură sau o vrem doar noi şi pentru ei? Asta mi se pare întrebarea cheie de la care ar trebui să pornim dacă vrem să descuiem „secretele” culturii pentru cei mai mulţi dintre argeşeni. Dincolo de strategie, de bani, de potenţialul uman, de modele. Principiul multiculturalismului nu ne permite, la urma urmei, să-i discriminăm pe tineri, dacă ei doresc altceva decât credem noi că-şi doresc. Altfel spus, mai trebuie să vrea şi Grivei ce vrem noi! Ce şi cum trebuie făcut ca să-şi dorească? Şi asta este o problemă ce merită rezolvată în cadrul demersului în care ne-am străduit să-i antrenăm pe cei ce au pe mână banii pentru educaţie şi cultură.
P.S. Consiliul Judeţean a demarat procesul de redimensionare a unor instituţii culturale. Sunt de urmărit criteriile evaluării, precum şi finalitatea spirituală şi financiară, de performanţă.
Mihai GOLESCU
