„La Teatrul «Alexandru Davila» din Piteşti s-au deschis geamurile şi în instituţie a intrat un aer proaspăt, dătător de speranţă că se poate face performanţă şi la noi”, scrie Ioana Tudor în epistola prin care ne propune ca managerul teatrului piteştean, Nicolae Poghirc, să intre în rândurile celor care merită taloane (10) şi… apreciere în cadrul „Premiilor de Excelenţă” ale cotidianului „Argeşul”. În aceeaşi scrisoare, cititoarea noastră se arată încântată de „nivelul la care a ajuns teatrul” şi de „suflul nou adus şi Festivalului Teatrelor de Studio”. Tot 10 voturi primeşte şi liderul PSD Piteşti Cristian Gentea, pentru „curajul de a spune lucrurilor pe nume şi a lua atitudine inclusiv când lucrurile nu merg bine în partidul său” – l-am citat pe Florin Constantin din Piteşti, care ne-a trimis şi taloanele. O altă propunere primită la ziar este pentru neurologul Constantin Dulcan (8 taloane), iar pentru primăriţa din Vultureşti, Irina Poşircă, ne-au ajuns la redacţie 5 taloane. Dintre cei înscrişi deja în competiţia valorilor au mai primit sufragii: Ion Brănescu, om de afaceri – 7; Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii din Piteşti – 6; Lucreţiu Tudor, director Administraţia Finanţelor Publice Argeş – 5; Ionel Dulamă, primar Rucăr – 7; Marius Stroescu, director APIA – 7.
Aşteptăm în continuare pe adresa cotidianului nostru propunerile şi taloanele dvs!