Se pare că noi, românii, am calculat greşit până acum poziţia centrului de greutate al politicii în viaţa noastră. Noi am aşezat acest centru oarecum în afara conştiinţei, iar creşterea noastră a avut din cauza aceasta ceva nesimetric, anormal, am putea zice. Lucrul acesta nu se vede bine şi uşor întotdeauna, dar, cu ocazia campaniilor electorale, el iese imediat în evidenţă. De exemplu, copleşitor de ridicol, candidaţii la alegeri recurg la tot felul de stratageme ca să-ţi intre în graţii. Te apelează la telefon, te sună la uşa apartamentului, te abordează pe stradă, fără însă a avea ceva coerent să-ţi spună, rezumându-se doar la a se prezenta. Dacă astfel de indivizi au interesele lor asta nu înseamnă că mă priveşte pe mine ce vor ei. Dacă tot vin până la uşa mea, măcar să-mi spună ce vor face ei pentru urbea noastră, nu ce ar vrea să facă cu persoana lor. 

Prin urmare, democraţia nu e o creaţie a visătorilor de o zi, cum tind să creadă unii dintre guvernanţi. Ea a ieşit din necesităţile istorice, ca mijloc de îndreptare a relelor politice. Democraţia pune pe primul plan interesele tuturor, ale comunităţii întregi şi duce la maximum ideea de control, prin toţi cei interesaţi. Când participi la o campanie electorală, nu separi oamenii în minorităţi, cum o face Cotroceniul, pentru că orice minoritate, fie e politică, trebuie să se bucure de virtuţile întregului. Îţi place, nu-ţi place, accepţi tot poporul, asta este democraţia! Că nu agreezi un partid politic, e treaba ta, personală, nu e treaba unui preşedinte de ţară. Dar, mă rog, se parte că omul acesta a găsit o mare prostie în ţara asta. Şi cred că ne lipseşte ceea ce spunea la începutul secolului trecut Ionel Brătianu, ne lipseşte tatăl. Iar tatăl acesta nu poate fi decât votul alegătorului. „Fără tată, zicea el, am semăna mai mult cu o bandă de maimuţoi mici şi proşti – vă spun aceasta, cerându-vă iertare şi fără vreo intenţie de a vă insulta pe dumneavoastră personal – sau ca nişte tigrii mici şi plini de răutate. Noi ne furişăm, de obicei, de colo până colo şi printre noi sunt persoane care alunecă întocmai ca nişte şerpi, persoane cu ochi şireţi de vulpe şi persoane greoaie cu trăsături şi apucături porceşti, sau persoane care seamănă cu şoarecii chinezi” („Discursuri parlamentare”). 

Pe de altă parte, după experienţa profesională pe care am căpătat-o în urma participării la diverse anchete sociologice, mi-am dat seama că în democraţie se manifestă unele teoreme ce pot fi demonstrate, şi anume: acolo unde luptele între partide sunt acute, interesul politic creşte. Această teoremă nu are nevoie de demonstraţie, însă naşte o întrebare, dacă nu cumva reciproca este adevărată, anume că, atunci când creşte interesul politic al oamenilor, luptele dintre partide devin, ca o consecinţă, din ce în ce mai acute. 

O altă teoremă este dată de faptul că interesul politic variază în raport cu densitatea populaţiei. Prin urmare, interesul politic e mai mare la oraşe decât la sate. Sociologic, asemenea teoreme nu sunt, în mod evident, foarte recomandabile, iar sociologia a identificat câteva cauze ale acestora. În primul rând, interesul politic se manifestă în legătură directă cu problemele de conştiinţă ale cetăţenilor. În al doilea rând, cu cât interesul personal este mai angajat într-o discuţie politică, cu atât numărul celor interesaţi creşte în a lua o atitudine. De aceea, în politică se deosebesc problemele de conştiinţă, denumite probleme sociale, de problemele de interes, care sunt probleme politice. Dar aceste probleme nu sunt clar separate, iar politicianul încearcă să le politizeze pe toate şi chiar reuşeşte, pentru că, dacă acelaşi om se fereşte să ia o atitudine care să-i angajeze conştiinţa, el, dimpotrivă, se grăbeşte să-şi manifeste interesul când sunt angajate în discuţiile politice chestiuni referitoare la interesul său individual. Mai mult, pe unii cetăţeni îi interesează numai un anumit aspect al problemelor politice, dar fără să fie interesaţi de viaţa politică în general. Revoluţiile nu se fac plecând de la interese individuale ale oamenilor; ele sunt evenimente istorice şi fenomene de conştiinţă. 

În al treilea rând, interesul politic este cumulativ. Iată de ce politicienii vin cu o agendă încărcată de problemele politice, tocmai pentru a stârni interesul politic la câţi mai mulţi oameni. Aceasta este principala strategie a partidului aflat astăzi la putere. Totodată, o problemă socială va găsi întotdeauna un număr mai mare de oameni gata să răspundă şi să ia atitudine, însă nu va găsi suficienţi politicieni pentru a fi şi rezolvată, ci numai remarcată. De exemplu, pandemia de Covid-19 este o problemă sanitară. Însă politica se foloseşte de această conjunctură şi recurge la ultima ei formă de demagogie: multiplicarea problemelor sociale pe seama pandemiei sanitare. Iată atmosfera socială în care vor avea loc alegerile locale de duminică. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio