Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a prezentat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, poziția PNL privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul SUA pentru cooperarea în domeniul nuclearo-energetic civil. Grupul deputaților liberali a votat proiectul de Lege privind ratificarea Acordului respectiv pentru cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la Bucureşti, la 9 decembrie 2020 şi la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020.
Acordul vizează, printre altele: extinderea capacității CNE Cernavodă prin construirea Unităților 3 și 4, retehnologizarea Unității 1, cooperarea în domenii precum reglementarea, cercetarea și dezvoltarea, schimburi între laboratoare de cercetare și universități, pregătirea personalului. Valoarea acestor proiecte este de aproximativ 8 miliarde de dolari. Acordul va rămâne în vigoare timp de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de 5 ani, dacă una dintre părți solicită acest lucru. Acordul prevede și cooperarea pe termen lung și foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România. În prezent, centrala nuclearoelectrică (CNE) Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie electrică al României.
“Acordul istoric semnat cu SUA anul trecut, de către guvernul liberal, a primit avizul Comisiei Europene și reprezintă un pas uriaș în dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA. Am votat pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cât și a altor proiecte conexe, care vor contribui la revitalizarea industriei autohtone, creșterea economică internă, prin posibilitățile de implicare a industriei locale în proiect, prin livrarea de materiale, echipamente și servicii și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu.