Modul de comportare în faţa pacienţilor nu îţi este predat la cursuri în cei şase ani de la Medicină. Personal, în decenii de carieră, am fost mereu modest, echilibrat, nonconflictual, empatic, fără ifose şi preţiozităţi în faţa ţăranului, a unui neşcolit, a ţiganului, a unui politician important sau a unui academician. Am credinţa şi certitudinea că pentru a-l ajuta cu adevărat pe oricare bolnav trebuie să-l fac să fie apropiat de mine şi să mi se destăinuie cu tot ce are pe suflet.
Pentru că omul nu-i făcut numai din carne, oase, organe interne şi piele. El are un trecut şi un prezent, are frustrări, necazuri şi obiceiuri ce trebuie abandonate pentru ca tratamentele indicate de tine să aibă succes. Iar la cabinet, dar şi în viaţă, deviza mea, cea care m-a călăuzit mereu, a fost sfatul primit de la părinţii mei: vorba dulce mult aduce!
În limita aglomeraţiei de la uşa cabinetului, îmi place să stau la taifas cu pacienţii, să mă cobor sau să mă ridic la mintea fiecăruia. Şi ei au această disponibilitate, mai ales că mulţi români afirmă că viaţa lor este un roman. Sigur că n-am avut numai succese. Dar la fel de sigur este că de-a lungul anilor am tămăduit trupeşte şi sufleteşte zeci de mii de bolnavi şi datorită simpatiei pe care le-am insuflat-o.
… Are 50 de ani, nu-i vreo şcolită, dar e isteaţă foc şi arată bine. Era programată să-i cauterizăm două aluniţe inestetice de pe torace. Ne-a spus că, de teamă, în ultimele nopţi nu prea a pus geană pe geană. I-am făcut anestezie locală, apoi în aşteptarea efectului am întrebat-o care este viaţa ei.
„Care să fie? Sunt mereu optimistă, deşi nu trăiesc pe picior mare. Am lucrat într-o fabrică pe care şnapanii, mână în mână cu sindicatul, au terminat-o. Printr-o relaţie, mi-am găsit un loc sigur de muncă. Nu-mi permit orice, dar nici nu sunt amărăşteancă. De mai mulţi ani, cu câteva colege de la fosta fabrică mergem vara la Amara. Vai de mama ei de staţiune! Dar are un nămol bun, cu care ne dăm şi noi peste tot… Lumea crede că ne ducem acolo ca să ne facem de cap. Păi, cu cine? Că nu dai decât de moşnegi fleşcăiţi, de 80 de ani. Unu’ îmi cam făcea apropouri. I-am spus să-şi vadă de prostată, că mie mi-au murit deja trei-patru pretendenţi… Dacă am bărbat gelos? Daaa. I-am trimis un sms că mi-am găsit unu’ vânos. Mi-a răspuns că nu are el norocul ăsta să scape de mine… Gata operaţia? Nu m-a durut deloc. La vară, dacă treceţi prin Amara, dau o cafea.”
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
Un Comentariu
Puiu
Si eu care cred si stiu ca doctorii sunt exact inversul celor spuse de dumneavoastra , ce sa zic? Nici macar nu pot sa intreb, de ce nu sunt toti doctorii ca dumneavoastra!? Ar fi o intrebare de idiot. Nu pot sa va cotrazic, pentru ca nu v-ati fi asumat acest risc daca nu era adevarat, mai ales ca ati facut-o in scris, public.Ca stati la taifas cu pacientii, se vede clar din articolele pe care le scrieti. Taifasul este un argument care intareste spusele dumneavoastra si atunci nu-mi ramane decat sa va felicit pentru comportament! Am convingerea ca toti doctorii, si nu numai , cunosc aceasta deviza, dar de ce nu o aplica?La fel de bine stiu ca oameni de toate varstele, indiferent de pregatire, aplica aceasta sitagma, dar unii o spun si altii nu o inteleg . De aplicat ,nici vorba. Si-atunci, daca folosesti alta vorba decat cea dulce, numai amar iti aduce!