Omenirea are azi puterea de a distruge planeta. Și se pare că ne îndreptăm într-acolo, dacă nu ne grăbim să facem ceva. Adică să slujim acele idei care pot face viața pe Pământ mai bună. Dacă nu, vom ajunge la vorbele lui Teddy Roosevelt, după înfrângerea rușilor de către japonezi, arbitrându-i: „SUA vor avea o vorbă domoală și un ciomag în mână.“
Adică ciomagul folosit în zorii omenirii, de omul cavernelor. Cumplit, nu? Cumplit, dar adevărat. De-a lungul istoriei sale, de vreo patru milioane de ani, planeta asta albastră pe care ne-am născut a fost distrusă, până n-a mai rămas piatră pe piatră, de vreo cinci ori. Oare ne dorim să mergem din nou pe același drum? Cu siguranță, cei mai mulți dintre noi nu. E adevărat că, în ultima vreme, se observă o reacție împotriva rasismului și chiar a… patriotismului.
Scriu aceste rânduri luni, de Ziua Națională a României, când văd la televizor ce ură izbucnește din sufletul unora dintre români. La Alba Iulia, simbolul unității românilor. Sigur, al unora dintre români, fiindcă marea majoritate stau acasă și privesc, cu un sentiment firesc și de mândrie, parada militară. Alții colindă țara ori alte țări, bucurându-se de câteva zile libere, sătui de… politică.
Eu, unul, cu gândul la mine și la familia mea, la țara mea – de ce nu?! – caut argumentele pentru care am reluat Premiile de Excelență ale Argeșului
Stau și judec: la zi aniversară, încotro mergem noi, românii? Încotro merg eu, cu familia mea, cu colegii mei, cu argeșenii mei? Păi, firesc, mergem înainte, spre progres, așa cum s-a întâmplat cu omenirea de când a evoluat din „supa primordială“, după explozia Big Bang-ului. Ne-am împotmolit adesea cu „ciuma bubonică“, cu cele două Războaie Mondiale, au murit milioane de oameni, dar cei rămași în viață au mers înainte, „ascultând“ de ADN-ul lor, de „comanda“ celor de la Putere, chiar dacă, potrivit democrației, nu le-a fost mereu pe plac. Las că democrația asta nici ea nu-i mereu bună. Vorba lui Churchill, n-avem alta mai bună. Căutăm!
Dar asta-i altă discuție, iar eu mă întorc la Premiile de Excelență, cu care, dacă le-am reluat, n-am pretenția să opresc Al Treilea Război Mondial, care, cum se spune, bate la ușă. N-am pretenția, dar pot și eu apela la cultură, la conștiință, pentru a ieși din mocirla de „isme“ în care s-a bălăcit, o vreme, omenirea: fascism, comunism, conservatorism, socialism etc. Știu, veți spune că este ideologie – adevărat! – dar putem „decupa“ din societate pe cei mai buni, pe cei morali, excelențele care să ghideze societatea către progres, nu spre autodistrugere.
Iată, la actuala ediție – a XXIV-a –, am invitat, spre exemplificare, trei personalități ale Argeșului, cărora, la primele ediții ale Premiilor de Excelență, cititorii le-au oferit – ce altceva decât premii! – ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, dr. în științe Constantin Dumitru Dulcan și acad. Gh. Păun. Să ne ajute să ne definim ce vrem noi cu acest concurs al cărui „produs“ sunt și ei: identități menite să ofere modele demne de urmat. În devenirea socială, profesională, civică și așa mai departe. Modele demne de urmat în societate, în cultură, în economie, știință, artă și – de ce nu! – în politică.
Da, mai ales în politică, fiindcă, de regulă, omul politic este factorul de decizie. El are pretenția că știe ce este mai bine de făcut când este vorba de organizarea socială, de război sau pace, de prosperitate etc. Viața este – să recunoaștem – o competiție. Dar, atenție – valabil avertisment și pentru politicieni, și pentru jurnaliști – în această competiție să avem grijă să nu ne pierdem credibilitatea! Este cea mai mare avere, a unora și a altora. Este ca-n sport: nu poți fi și jucător, și arbitru. Ori una, ori alta, oricât s-ar încerca dedublarea. Nu poți să fii și judecător, și procuror!
Eu unul am avut dovada: în actuala ediție s-a angajat în dispută și puterea, și opoziția, motiv pentru care competiția s-a încins, iar ziarele au dispărut de pe tarabe. Sunt conștient că este și bine, dar și rău, fiindcă ziarele sunt făcute să fie citite, nu vândute cu duiumul pentru taloane!
Dincolo de asta, mă întorc cu privirea spre tineret, cu speranța că ei, tinerii, înțeleg mai bine veacul care a venit – dar nu cu război, ci cu „bună pace“, cum spunea Eminescu ieri, și cum încearcă azi Papa, prin reconcilierea celor două credințe: ortodoxă și catolică. O inițiativă menită să potolească disputa pentru puterea laică și religioasă, de aproape o mie de ani.
