La sfârşitul săptămânii trecute, când au participat la o acţiune de ecologizare în zona Barajului Vidraru, reprezentanţii companiei naţionale de drumuri au inventariat o serie de probleme care au legătură cu siguranţa rutieră în această porţiune a DN 7C Transfăgărăşan.
La faţa locului, drumarii au constatat că majoritatea comercianţilor care desfăşoară activităţi de la baraj în sus nu sunt autorizaţi, cel puţin de compania naţională de drumuri.
Mai mult, unii dintre comercianţii respectivi au distrus infrastructura rutieră şi pun în pericol siguranţa şoferilor aflaţi în trafic pe Transfăgărăşan.
Pentru a-şi crea deschidere la stradă, au tăiat balustrada de protecţie şi au instalat chioşcuri şi toalete publice, unele aflate chiar în curbe deosebit de periculoase.
Un constructor care prestează ceva activitate în zonă a găsit de cuviinţă să-şi depoziteze materialele pe… marginea drumului. Şi pe lângă aceste materiale, peste stradă staţionează şi utilajele folosite la lucrări.
În fine, ordinea se va instala foarte curând în această porţiune de drum, iar prima operaţiune va fi reinstalarea balustradelor scoase de comercianţii din zonă.
Dacă şi de această dată ele vor fi luate de acolo, vor fi făcute plângeri penale împotriva celor care distrug infrastructura rutieră.