Cu mai mulţi ani în urmă, nu vreau să vă spun câţi, am participat la un raliu automobilistic, care a durat o lună, pe distanţa Paris – Cap Nord – Paris. Aveam o maşină a unei mărci japoneze cunoscute, iar uzina respectivă s-a ocupat de ea înainte de start. Am aflat cu această ocazie ce repede şi se discret sunt modificate caracteristicile tehnice ale unui automobil. Nu am fost, deci, mirat că Volkswagen a falsificat recent rezultatele motoarelor Diesel. Acest subiect va ţine ocupat în următoarele luni Tribunalul regional de la Brunswick, din Germania, unde s-a deschis ieri primul mare proces denumit „dieselgate”.
Datorită numărului mare de spectatori, judecătorii studiază dosarul în sala congreselor din primăria acestui oraş de 250.000 de locuitori, situat la vreo 30 km de Wolfsburg, sediul istoric al firmei Volkswagen. Deka Investments, o filială a Casei de economii germane, conduce grupul de acţionari care îi cere fabricantului de automobile 9 miliarde de euro ca despăgubiri şi dobânzi.
Investitorii şi-au pierdut miza când acţiunea Volkswagen a pierdut 40% din valoare la două zile după ce a fost pornit scandalul de către Agenţia mediului americană (EPA), la 18 septembrie 2015. Ei susţin că firma ar fi trebuit să-i informeze mai devreme în privinţa fraudei privind motoarele. Întreprinderile au obligaţia legală de a informa imediat piaţa în legătură cu orice ştire susceptibilă de a influenţa cursul acţiunilor lor la bursă. Uriaşul cu 12 mărci, printre care Audi, Porsche, Seat, Skoda, consideră că nu avea astfel de informaţii. Volkswagen explică de la începutul scandalului că de fraudă se fac vinovaţi câţiva ingineri subordonaţi şi că direcţiunea nu era la curent.
Firma a publicat un comunicat la 22 septembrie 2015, când a recunoscut că a trucat 11 milioane de motoare Diesel pentru a evita testele antipoluare.
Până acum Volkswagen a plătit deja pentru „dieselgate” peste 25 miliarde de euro. Grupul cu 640.000 de salariaţi nu suferă din cauza scandalului. Are 230 miliarde de euro cifră de afaceri şi şi-a dublat beneficiile cu vânzări record în 2017.