Sâmbătă, în cadrul etapei cu numărul 13 a Diviziei A1 la volei feminin, SCM Piteşti a învins cu 3-0 o contracandidată în lupta pentru rămânerea în primul eşalon – CSU Galaţi. Scorul pe seturi a fost 25-22, 25-22, 25-20, iar acest lucru arată nota de echilibru a disputei.
După joc, tehnicianul gazdelor, Ciprian Dârnescu, a declarat: „Am avut parte de un meci foarte greu, după un tur de campionat cu multe întâmplări neprevăzute. Mă bucur că am reuşit să luăm cele trei puncte, am urcat în clasament şi terminăm anul cu un moral bun. Sperăm să începem anul viitor cu forţe proaspete, să ne îndeplinim obiectivul şi, dacă se poate, să ne clasăm cât mai sus. Orice meci este dificil. Am avut în faţă Galaţiul, o echipă cu experienţă. Noi nu am putut avea în ultima perioadă un program normal de pregătire din cauza accidentărilor. Mă bucur că fetele s-au regăsit, au trecut peste toate momentele grele şi au făcut un joc bun. Ne vom continua pregătirea până înainte de Crăciun, după care fetele vor avea câteva zile libere. Între Crăciun şi finalul anului vor relua antrenamentele, iar din 3 ianuarie vom începe normal pregătirea. A fost un tur de campionat bun, suntem mai sus decât ne-am fi aşteptat în vară. A fost un meci în care fetele s-au mobilizat şi au reuşit să se impună”.
„Suntem în obiectiv”
Jucătoarea gazdelor Diana Cărbuneanu avea, la finalul jocului, motive să fie fericită: „A fost o victorie foarte importantă şi mult aşteptată. Aveam nevoie de acest succes. Meciul a fost foarte dificil, cu toate că scorul s-a terminat 3-0 în favoarea noastră, în fiecare set am muncit. În al doilea set, gălăţencele au avut un avans foarte mare, dar noi ne-am adunat şi am reuşit să arătăm ca o adevărată echipă şi să fim foarte unite. Am avut parte de un sezon cu multe urcuşuri şi coborâşuri, per total a fost bine. Suntem în obiectiv şi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe viitor. Ne propunem să jucăm în continuare meciuri frumoase şi să obţinem rezultate pe măsură”.
Au ajutat o familie nevoiaşă
Înaintea confruntării de sâmbătă, care a avut loc la sala de sport a Universităţii Piteşti de pe strada Gheorghe Doja, voleibalistele de la SCM Piteşti au făcut un gest de caritate. Sportivele pregătite de Ciprian Dârnescu au făcut fericită o familie nevoiaşă care trăieşte doar din alocaţia de 84 de lei a mezinului, Ştefan Ionuţ, în vârstă de 4 ani. Gabriela Buică şi soţul ei, originari din Teiu, vor avea anul acesta parte de sărbători fericite, datorită contabilei clubului SCM Piteşti, Mihaela Ciobanu. Aceasta ştia de situaţia grea pe care o traversează familia Buică şi s-a gândit să-i întindă o mână de ajutor împreună cu secţia de volei. „Mulţumim echipei de volei şi doamnei contabile care cunoaşte situaţia noastră. Am trei copii, dintre care doi sunt căsătoriţi, la casele lor, iar cel mic are patru ani. Nu avem nici ajutor social, trăim din alocaţia copilului. Eu muncesc cu ziua pe la oamenii din sat, în timp ce soţul meu este bolnav, nefiind apt de muncă. Situaţia noastră este foarte grea”, ni s-a destăinuit femeia.
Familia Buică a primit un frigider, dulciuri, mâncare şi jucării.
Oficialii clubului spun că asemenea acţiuni vor continua în perioada sărbătorilor de iarnă, ca în anii anteriori, când voleibalistele au dus pachete cu dulciuri la centre de copii şi aziluri.
Monica CRISTEA