În sfârşit, cineva a aruncat prostia peste bord şi a dat undă verde bibliotecilor. Adică, din 21 mai, funcţionează doar secţia „Împrumut”. În toată această pandemie, care a însemnat un fel de detenţie la domiciliu, cartea a fost unul dintre prietenii singurătăţii. Administratorii ţării, probabil mai nededaţi într-ale cărţilor/bibliotecilor, au pierdut din vedere că cititori nu sunt numai aceia care iau loc în sală şi cer o carte sau un ziar; au aceeaşi calitate şi cei care împrumută spre a citi acasă…

Mancurtizat de starea militară de urgenţă, cineva a ţinut bibliotecile închise, ceea ce, în perioada de relaxare, a fost un abuz prelungit. De ce? Simplu! Aşa cum stai la bancă cu masca pe faţă şi intri câte unul, aşa cum faci şi la farmacie şi la magazim, aşa era normal să se întâmple şi la „Împrumut”. N-am scris despre asta până acum, să nu fiu socotit drept instigator la nesupunere (militară) la starea de urgenţă. La urma-urmei – îmi spune un medic – pericolul de contaminare de pe o carte (dacă există mereu!!!), de la orice bibliotecă publică, este şi a fost prezent de când nu era născut acest Covid-19, care ne-a închis în singurătate.

Explicaţia medicului: pe carte pun mâinile şi cei sănătoşi, şi cei potenţial purtători de virusuri. Ar mai fi o explicaţie, dar ea se verifică mai mult la terase. Atât de mult s-a vorbit de terase, ca şi cum acest popor s-a născut pe terase, a crescut aici şi-şi va da duhul prin preajmă… Probabil „virusul” Caţavencu şi-o fi băgat codiţa, că doar el a făcut o „normalitate” din „oneste bibere” (a bea…).

Zilele acestea, auzim mai mereu o întrebare: „Ce-ai făcut acasă în zilele Urgenţei?” Cei mai mulţi au fructificat izolarea dedicându-se familiei, copiilor. Alţii au avut timp pentru a-şi desăvârşi proiecte mai vechi. Se zice că, întrebat „Ce faci?”, Cioran ar fi răspuns: „Mă caut”. Chiar aşa! Prizonieratul acesta ne-a dat şi prilejul de a sta mai mult cu noi înşine. Într-un fel, ne-am… căutat, vorba lui Cioran.

În redescoperirea noastră, de multe ori ne-a ajutat cartea. În „Reflecţii despre carte”, D. Poptămaş spune: „Cei mai credincioşi amici ai sufletului, care ne sprijină în singurătate, ne ajută să uităm asprimea oamenilor şi a lucrurilor, ne potolesc patimile şi grijile şi adorm în noi plictiseala”. Nu mi-am propus să fiu agentul bibliotecii, nici să repet un fapt ştiut: cartea ne face oameni! Nu pot însă să închei fără a apăsa pe un adevăr. Iată ce a spus Van Der Heyden: „Deschide cartea, ca să înveţi ce au gândit alţii; închide cartea, ca să gândeşti tu însuţi!”

Există şi carte virtuală – „e-book” – dar biblioteca clasică n-o să fie înlocuită definitiv niciodată. Aşa cum există acum învăţământ on-line, dar nu ştiu dacă el va fi egal, benefic, cu contactul viu, direct, cu profesorul…

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio