„Voi cu pensii speciale, noi ca sclavii prin spitale!”; „La cât suntem de săraci, veţi vedea prin cabinete afişat ca în piaţă: consultăm şi pe tichete!” Acestea sunt doar două dintre sloganurile sanitarilor, glăsuite în faţa Parlamentului, miercuri, în cea mai mohorât zi a acestei săptămâni. După cum au promis, sindicaliştii (Federaţia „Sanitas”, „Spiru Haret” şi „Columna”), printre care s-au numărat şi o sută de argeşeni, au continuat protestul din Bucureşti, în speranţa că aleşii îi vor auzi şi vor găsi soluţii la revendicările lor. O delegaţie a prezentat listele cu probleme preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea; la Ministerul Finanţelor, protestatarii au depus foile la registratură. De notat că vor continua negocierile şi acţiunile de protest programate. Între 9 şi 13 mai, vor fi pichetate Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor Publice, iar la 15 iunie va fi organizat un amplu miting la Guvern.
Mirela NEAGOE