PSD a reuşit să se impună şi la alegerile locale din iunie 2016, aşa încât, alături de ALDE, formează majoritatea în Consiliul Judeţean. Unul dintre membrii acestui for, liberalul Marius Postelnicescu, ne-a declarat că are mari aşteptări de la noul Consiliu Judeţean. „Este un mandat foarte important. În afară de vocile din PNL – şi aici, din păcate, sunt doar vreo două care se fac auzite – mai sunt şi voci în PSD care iau atitudine. Este important să se pună în aplicare şi proiectele noastre, nu să fie amânate la nesfârşit cum s-a întâmplat până acum. Fostul Consiliu Judeţean, din păcate, a fost şters pe linie de investiţii. Banii s-au dus mai mult pe zona de protecţie socială şi pentru plombe de supravieţuire la unele comune. Sper ca situaţia să nu se mai repete”, ne-a declarat Marius Postelnicescu.
Claudiu DIŢA