Ca-n fiecare duminică, enoriaşii au venit ieri-dimineaţă la Catedrala „Sfântul Gheorghe” pentru a participa la Sfânta Liturghie. Dar atât ei, cât şi preoţii au avut o surpriză de proporţii: în mijlocul lor a apărut arhiepiscopul Calinic, însoţit de consilierul eparhial, protosinghel Caliopie Ichim. Cei doi oaspeţi au intrat în altar şi au slujit laolaltă cu preoţii bisericii, spre încântarea credincioşilor. Dar surprizele nu s-au oprit aici. În predica sa, arhiepiscopul le-a cerut imperios preoţilor să taie copacii din jurul lăcaşului şi să nu aştepte ca ei să fie smulşi de furtună! În felul acesta, monumentul ar fi mai… vizibil. Olga Panaete, patroana florăriei de alături, aflând de prezenţa ierarhului, i-a trimis un coş cu flori prin intermediul unei bătrâne, femeia primind în schimb binecuvântarea arhierească.
Eduard TOMAZIU
2 Comentarii
ana
Nu ar vrea sa taie copacii pe care i-a plantat el? Nesimtiul
Puiu
O toaletare ( ma scuzati domnule Simion, o curatire) poate e buna, dar atat! Oricum, acest monument este vazut in sufletul multor argeseni!