Vizita prim-ministrului Nicolae Ciucă în Argeș, cu un puhoi de demnitari la Vila Florica: „Rezolvăm criza din Educație!”.
Astăzi, 24 mai, PNL a organizat un eveniment de amploare la care au luat parte persoane cu funcții înalte în stat. Vorbim de primul ministru al României, domnul Nicolae Ciucă, președintele interimar al Senatului, doamna Alina Gorghiu, precum și ministrul de Interne, domnul Lucian Bode.
Vizita a coincis cu împlinirea a 148 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, prilej de sărbătoare, dar și de responsabilizare în vederea soluționării problemelor românilor.
Declarațiile de presă ale premierului Nicolae Ciucă si ale liderilor PNL au fost susținute pe platoul din fața Muzeului Național Brătianu din Ștefănești, cunoscut și ca Vila Florica.
Dincolo de mesajele care promovează ideile și proiectele liberale (detalii, AICI), a fost adusă în discuție criza acută din învățământ.
Nicolae Ciucă: „Am avut întâlniri cu reprezentanții din Educație, în această după amiază o să avem o altă întâlnire, și cred că împreună vom conveni asupra unei soluții pentru că am făcut apel, în condițiile în care am prezentat tot ce s-a făcut în acest un an și jumătate: modul în care anul trecut am alocat 2 miliarde, anul acesta 6 miliarde, plus modul în care am gestionat și vom gestiona în continuare reforma din Educație, legile, și banii care vin din PNRR. Desigur, prin responsabilitatea noastră de a rezolva problema salarizării din Educație pentru că este absolut inacceptabil ca un profesor să câștige un salariu net de la 2.500 de lei.„
Premierul a mai anunțat că, la data de 15 iunie, va intra în dialog cu toate categoriile profesionale, având Educația și Sănătatea ca prioritate, în vederea aplicării legii salarizării.
Până la 1 septembrie se finalizează legea salarizării și va intra în Parlament, a mai precizat Nicolae Ciucă.
În mod complementar, spune prim-ministrul, se caută o formulă pentru a fi asigurate și o serie de bonificații pentru cadrele didactice. „Este un document guvernamental care va actualizat și până vineri îl vom aproba„, a decarat premierul.
Iată mai multe imagini surprinse de reporterii ziarului nostru la evenimentul unde au participat aproape toți primarii argeșeni PNL, viceprimari și alți factori decizionali din cadrul UAT-urilor.
A fost prezent și a mai luat cuvântul domnul Dinu Zamfirescu, politician liberal, fost deținut politic și exilat în anii ’70, perioadă în care România se afla sub regimul comunist.
Până să înceapă discursurile oficiale, primarii din Argeș ai PNL și-au împărtășit bucuriile și necazurile prin care trec.
A fost un eveniment la care au participat peste 200 de persoane, potrivit estimărilor noastre.