Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a vizitat uzina Dacia împreună cu vicepreşedintele Senatului, Şerban Valeca şi cu prefectul Emilian Dragnea. Aceştia au avut discuţii despre infrastructură cu managementul uzinei.
„Am vizitat uzina din Mioveni alături de o delegaţie formată din managementul unor companii aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Astfel, împreună cu reprezentanţi ai CFR Infrastructură, CNAIR şi APM Constanţa am abordat, în discuţiile cu reprezentanţii Dacia, aspectele semnalate de către aceştia cu privire la infrastructură. O parte dintre soluţiile necesare le-am identificat deja. Pentru a rezolva şi restul de probleme, avem în vedere crearea unui grup de lucru care îmi va prezenta periodic soluţiile găsite. Cu toţii am fost de acord ca discuţiile să fie pragmatice pentru că orice întârziere nu este în folosul nimănui. Aşa cum cer seriozitate şi implicare pentru tot ce ţine de activitatea de la minister, aceleaşi aşteptări le am şi de la activitatea membrilor acestui grup. Am încredere că, prin dialogul dintre colegii de la companiile MT şi reprezentanţii Dacia, vom găsi soluţiile necesare menite să asigure dezvoltarea atât a companiilor de stat cât şi a producătorului auto, fapt ce contribuie la consolidarea economică a ţării”, a declarat, după vizită, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.