Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti l-au depistat azi pe C.M., de 29 de ani, din comuna Bascov, care conducea un autoturism pe raza municipiului Piteşti, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 107 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1305 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de circulaţie pentru 90 de zile.
N-a fost singurul caz de vitezoman care şi-a pus viaţa în pericol, dar a pus-o şi pe a celorlalţi participanţi la traficul rutier.
Ieri, poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat o domnişorică, cu iniţialele C.F., de 26 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care conducea un autoturism, fiind înregistrată de aparatul radar cu viteza de 102 km/h.
Duduia a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1305 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere. Respectiva are la dispoziţie trei luni de zile pentru a-şi calma instinctele de vitezomană, răstimp în care va circula cu mijloacele de transport în comun
Informaţiile ne-au fost furnizate de către compartimentul de relaţii cu presa al Poliţiei Argeş.
Imaginea este de arhivă