Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum a fost cauza unui accident de circulaţie produs cu două nopţi în urmă pe serpentinele de la Mateiaş.
Din declaraţiile martorilor rezultă că un tânăr din Rucăr, Nicolae S., de 21 de ani, se deplasa spre Câmpulung la volanul unui Opel. La un moment dat, pentru că a intrat cu viteză prea mare într-o curbă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un TIR care circula regulamentar spre Braşov. În urma impactului, autoturismul a fost serios avariat, iar conducătorul auto a suferit un traumatism abdominal forte şi a ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung. Din fericire, el nu suferise răni grave şi nu a fost nevoie de internare. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.
Val. NICOLAU