# Dacă nu ajungeau sportivi, ar fi fost medici, preoţi, ingineri, jurişti şi… poliţişti. Un articol exclusiv realizat de Monica Cristea.
Să faci ceea ce-ţi place în viaţă este cel mai important lucru. Dacă nu alegem o meserie care să ne mulţumească, vom fi stresaţi şi, în final, nefericiţi. Să-ţi alegi viitoarea profesie nu este un lucru uşor, te încearcă sentimente de frică, nesiguranţă şi responsabilitate, pentru că asta urmează să faci toată viaţa. Părinţii pot să vină cu sugestii, dar nu trebuie să insiste. Ideal este să faci lucrul din pasiune, pentru că atunci nu simţi că depui efort, iar rezultatele sunt pe măsură. De aceeaşi părere au fost şi interlocutorii noştri.
Am vrut să aflăm ce ar fi devenit oamenii din sportul argeşean dacă nu ar fi ajuns ceea ce sunt astăzi. Am aflat cu surprindere care ar fi fost gândurile lor tainice în eventualitatea în care nu ar fi ajuns ceea ce sunt astăzi.
„Voiam să devin fotbalist”
Cătălin Popa, arbitru de Liga 1: „Dintotdeauna mi-a plăcut mişcarea, am fost un copil energic. Părinţii m-au dus la fotbal, am jucat la juniorii cluburilor FC Argeş şi Aripi, la profesorii Constantin Radu, respectiv Laurenţiu Iordache. Aveam în cap doar fotbal. Cu timpul mi-am dat seama că nu sunt un talent înnăscut şi că nu am prea mari şanse să ajung departe în sportul rege. Din acest motiv m-am reorientat către arbitraj, am vrut cu tot dinadinsul să rămân în fenomen. Am început să iau cursuri de arbitraj, m-am apucat serios de treabă, am fost foarte conştiincios, am muncit mult şi am ajuns acolo unde mi-am dorit: să arbitrez în cea mai importantă ligă din România.”
„Dacă nu jucam fotbal, ajungeam preot”
Adrian Dulcea, fost fotbalist al echipei FC Argeş: „Am început să practic fotbalul de mic copil, băteam zilnic mingea, dar mergeam destul de des la biserică. Am susţinut întotdeauna că Dumnezeu s-a aflat în spatele tuturor acţiunilor pe care le-am întreprins eu şi familia mea. Din copilărie eram apropiat de biserică, mergeam cu mama şi îi vedeam pe preoţi în straie frumoase, mă fascinau. Nu am devenit preot, nu a fost să fie, deşi visul bunicului meu era să mă vadă preot. Dumnezeu a avut alte planuri cu mine, aşa că m-am făcut fotbalist. Mi-am exercitat meseria într-un mod serios, nu mi-am bătut joc de ea şi nici de mine. Se spune că spiritul, gândul şi faptele ar trebui să vorbească despre noi. Credinţa stă în felul în care ne alimentăm sufletul. Este foarte important”.
„Ai mei sperau să ajung inginer”
Viorel Ciobanu, antrenor înot CSM Piteşti şi CS Dacia Mioveni 2012: „Sportul a fost şi este pasiunea vieţii mele, am iubit de mic mişcarea. Am practicat atletismul, tenisul de masă şi înotul. Vă daţi seama că dintotdeauna mi-am dorit să rămân în domeniu după încheierea carierei sportive. Părinţii mei îşi doreau foarte mult să ajung inginer, dar mie nu mi-ar fi plăcut să practic această meserie. Mă vedeam mai degrabă la catedră, profesor de educaţie fizică şi sport. Eu sunt originar din Câmpulung Muscel şi era uzina acolo. Dar am îmbrăţişat altă carieră, am ajuns antrenor de înot şi nu regret nicio clipă alegerea făcută. În viaţă este foarte important să ne ocupăm cu pasiune de ceea ce ne place, trebuie să facem totul pentru a ajunge acolo unde ne dorim”.
„Visam să devin medic generalist”
Emil Săndoi, antrenor FC Argeş: „Dacă nu aş fi ajuns să fac performanţă în fotbal, abandonam cariera şi mă reorientam. Îmi doream să ajung medic generalist şi cu siguranţă îmi îndeplineam visul pentru că îmi doream cu ardoare să fiu în halat alb şi să consult pacienţii. Deşi am terminat liceul cu profil mate-fizică şi am urmat Facultatea de Mecanică şi Facultatea de Sport din Craiova, medicina rămâne o pasiunea a mea şi la vârsta pe care o am. Citest, mă informez despre anumite boli, despre multe aspecte din domeniu. Nu mi-a fost dat să ajung medic, dar meseria de fotbalist mi-am exercitat-o cu maximă seriozitate şi responsabilitate. La fel s-a întâmplat şi după ce m-am apucat de antrenorat. Am început să iau lucrurile pas cu pas, să învăţ, să studiez, conştient fiind că succesul nu vine peste noapte, ci se obţine foarte greu. Şi eşecurile pot duce la succes, important este să nu-ţi piezi încrederea de sine, să rămâi mereu optimist”.
„Mi-aş fi dorit să salvez vieţi omeneşti”
Valentin Coroja, antrenor atletism CSM Piteşti: „Viaţa şi destinul omului sunt imprevizibile. Dacă nu aş fi făcut performanţă în sport, mă îndreptam către medicină. Visul meu era să devin chirurg. Mama îşi dorea să ajung inginer, dar eu nu m-am împăcat niciodată cu ştiinţele exacte, nu mi-au plăcut. Am înţeles mai bine mecanismele de funcţionare ale organismului, ştiu să fac injectii, nu mă sperii de spitale şi nici de sânge. Medicina are multe ramuri, însă mi s-ar fi potrivit de minune chirurgia. Îmi doream să salvez oameni. Puteam alege să fiu medic dentist, dar acolo nu era vorba de salvarea vieţilor omeneşti. Aş fi ales şi medicina sportivă, dar am ajuns să fiu antrenor de atletism. Aşa a vrut Dumnezeu. Părinţii nu au comentat decizia mea, mi-au respectat-o şi m-au susţinut necondiţionat. La 14 ani am început să cochetez cu sportul, m-am apucat de atletism. După primele medalii obţinute mi-am dat seama că vreau să devin antrenor. Am fost exigent şi perseverent. Acestea sunt cele două principii cruciale care ne pot asigura succesul”.
„Visul meu era să mă fac jurist”
Laurenţiu Achimescu, director executiv DJST Argeş: „Am făcut sport de performanţă. Am practicat atletismul şi haltere. A venit apoi vremea să dau la facultate şi am avut de optat între a urma Facultatea de Drept sau Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Visul meu era să mă fac jurist, dar am ajuns în sport. Aşa mi-a fost destinul. Tatăl meu era executor judecătoresc şi mă tenta să fiu jurist, dar… am făcut IEFS”.
„Aviaţia m-a fascinat întotdeauna”
Cornel Sorescu, preşedinte AJF Argeş: „De mic mi-au plăcut avioanele şi le-am spus părinţilor că vreau să ajung aviator. Locuiam în Ştefăneşti şi pe vremea aceea veneau avioane pentru a împrăştia bilete la circ, la spectacole, tot felul de invitaţii, era modul prin care se făcea propagandă evenimentelor culturale. Aşteptam să sosească avioanele, aproape că ştiam şi ziua când vin, intuiam. Şi îmi ziceam în sinea mea că vreau şi eu să ajung sus, vreau să pilotez avioane. Dar am ajuns să practic fotbal, apoi să împart dreptatea pe teren; viaţa mi-a oferit alte satisfacţii, Dumnezeu m-a călăuzit pe alt drum”.
„Voiam să servesc ţara”
Daniel Gheorghe, antrenor handbal CS Dacia Mioveni 2012: „Aş fi ajuns să lucrez în armată sau în poliţie. De altfel, am lucrat o perioadă la forţele de intervenţie, mă lăsasem de sport, a fost un moment de cotitură în viaţa mea. Apoi am revenit în sport şi m-am apucat să antrenez. Succesul şi eşecul sunt două feţe ale aceleiaşi monede pe care le poţi întoarce după cum vrei. Important este să ne dedicăm cu bucurie şi cu plăcere muncii pe care vrem s-o desfăşurăm. Nu există un ingredient magic pentru a reuşi într-un domeniu, trebuie doar să lucrăm cu plăcere şi cu încredere”.
