Joi după-amiază, meteorologii au emis mai multe atenţionări cu privire la fenomenele meteo extreme care se vor petrece în cursul zilei de vineri în special. Problemele au apărut deja în partea de nord a Argeşului, mai precis la Câmpulung.
Ei bine, în cursul după-amiezii şi mai ales a nopţii de vineri spre sâmbătă, asupra judeţului, cu precădere în partea de nord, vremea rea s-a dezlănţuit cu furie, aşa cum nu s-a întâmplat pe tot parcursul iernii, iar viscolul şi ninsoarea au făcut prăpăd la Câmpulung, municipiul de la poalele Mateiaşului fiind cea mai afectată localitate din ţară.
Astfel, acoperişul blocului 4 de pe strada Costel Constantinescu a fost smuls şi aruncat în stradă peste un gard şi peste două autoturisme, un Volkswagen şi un Mercedes, acesta din urmă în valoare de peste 14.000 de euro. Nu a durat mult şi un alt acoperiş a fost luat de vântul care sufla cu circa 65 km/h de pe un bloc de pe strada Poenaru Bordea şi aruncat în stradă, dar şi în curtea unei familii, un copac a fost rupt din rădăcini şi doborât în apropierea policlinicii din oraş, încă unul pe strada George Topârceanu, iar un altul a fost doborât de viscol şi aruncat pe carosabil dintre DN73 cu DN73C.
„S-a auzit un vuiet puternic. Credeam că se dărâmă blocul. A fost cumplit când am văzut cum tabla este smulsă şi aruncată în aer”, spunea un locatar speriat de forţa cu care sufla vântul.
În toate cazurile au intervenit pompieri ai Detaşamentului Câmpulung, care vineri noaptea au fost solicitaţi să acţioneze în mai multe zone ale municipiului. Sâmbătă şi duminică, ei încă degajau resturile aruncate în stradă, pentru ca situaţia să revină la normal.