După cum am relatat în ediţia de azi a ziarului, doi bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor, ambii fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de viol şi vor fi duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă.
A batjocorit o copilă
Primul dintre ei este Constantin G., de 44 de ani, din Mioveni, care în luna noiembrie 2017, profitând de faptul că rămăsese singur acasă la o familie unde lucra, ar fi violat o copilă de 10 ani. După administrarea probatoriului, împricinatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Procurorul de caz l-a dus la instanţă, iar magistratul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în arestul poliţiei judeţene.
Lăsat în libertate
Cu totul altfel stau lucrurile în cazul lui Constantin Ş., de 23 de ani, tot din Mioveni, dare care locuia fără forme legale la Bradu. Potrivit anchetatorilor, în seara de 21 noiembrie acesta a ameninţat o tânără de 23 de ani, pe care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale deşi aceasta nu a vrut. Pentru administrarea probatoriului, poliţiştii Secţiei Rurale Albota, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru acţiuni Speciale Argeş, au efectuat o percheziţie la locuinţa unde stătea suspectul, în urma căreia au fost găsite şi ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie. Bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi dus la arest. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, spre surprinderea judiciariştilor acesta a fost lăsat în libertate, fără ca împotriva lui să fie luată vreo măsură preventivă.
Un Comentariu
Pontifaunir
” Lăsat în libertate ” … Dara, cum pot fi lasate in libertate asa jigodii de oameni ?!