Un tânăr a ajuns în spatele gratiilor fiind acuzat de viol şi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Târâtă în boscheţi
Judiciarişti ai Biroului de Investigatii Criminale Piteşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 1 Poliţie, au prins in flagrant delict un bărbat de 23 de ani bănuit de comiterea infracţiunii de viol. Este vorba despre Ionuţ Alexandru Ş., din Băiculeşti, suspectat că, în cursul dimineţii de ieri, ar fi intreţinut un raport sexual cu F.A., o femeie de 26 de ani, din Ştefăneşti, împotriva voinţei acesteia. Împricinatul a fost depistat de oamenii legii imediat după comiterea faptei şi dus la audieri.
Totul s-a petrecut în plin centrul Piteştiului, la primele ore ale dimineţii, mai exact în intervalul orar 4.30 – 5. Tânăra, care era destul de sumar îmbrăcată, i-a atras imediat atenţia individului, care a pus ochii pe ea, cum se zice, şi a început s-o urmărească. Ajuns într-o zonă ceva mai ferită privirilor, după ce s-a convins că nu este nimeni prin preajmă, acesta imobilizat-o şi a tras-o pe spaţiul verde, unde a întreţinut relaţii sexuale cu victima.
Trimis în arest
Ţipetele femeii au fost auzite de câteva persoane, care au sunat imediat la 112. O echipă de poliţişti a ajuns rapid în zonă şi în scurt timp l-au descoperit pe violator, care se ascunsese în tufişurile din apropierea locului unde a agresat-o pe femeie. După audieri, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventivă. Acesta a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat instanţei în vederea arestării preventive.