Identificarea certă a virusului hepatic C (VHC) a fost făcută în 1989 (la 19 ani de la descoperirea formei clinice a aşa-zisei hepatite non-A non-B). La nivel european se menţine o tendinţă crescătoare de apariţie a cazurilor noi de hepatită C. Prevalenţa bolii este crescută pentru grupa de vârstă 25-45 de ani. Evoluţia infecţiei cu VHC este lentă, spre ciroză hepatică şi cancer hepatic. Gradul ridicat de transmitere pe cale sexuală şi injectare de droguri, lipsa sau sărăcia simptomelor în fazele iniţiale sau în acutizări ale bolii fac ca diagnosticul să fie pus în stadii avansate sau în cadrul programelor naţionale de control (transfuzii, evaluări obligatorii ale stării de sănătate ale unor companii naţionale şi multinaţionale).
Dintre cele 6 subtipuri de virus C, genotipul 1 este cel mai frecvent (peste 80 de milioane de cazuri respectiv mai mult de 45% în Europa), urmat de genotipul 3 (50 de milioane de cazuri, adică mai mult de 30%). Aceste genotipuri de VHC sunt cele mai frecvente în ţările dezvoltate (la noi predomină genotipul 1, dar este selecţionat prin fluxul populaţional, nicidecum în legătură cu standardul de viaţă). Genotipurile 4 şi 5 sunt mai des întâlnite în ţările sărace, iar subtipul 6 este mult mai rar, endemic în America de Sud şi India.
Antiviralele cu acţiune directă (AAD), având ca mecanism de acţiune inhibarea proteazelor virusului C, cu impact asupra replicării (înmulţirii) virale, dovedite eficiente în infecţia cu genotipul 1 VHC, au fost aducătoare de speranţă în eradicarea infecţiei cu VHC. În anul 2015 s-a aprobat decontarea de către Casa de Asigurări de Sănătate a tratamentului de eradicare a hepatitei cronice cu virus C. Acţiunea a început în 2016, când au fost trataţi 5000 de pacienţi cu ciroză hepatică compensată cu VHC. În principiu, au avut prioritate la terapia cu AAD: – Pacienţii cu fibroză avansată (F4), ciroză compensată, cei posttransplant hepatic infectaţi cu VHC şi cei cu afectare extrahepatică severă în contextul infecţiei cu VHC.
– Pacienţii din categorii de risc înalt de transmitere sexuală, utilizatori de droguri injectabile.
Scopul tratamentului a fost dublu: eradicarea infecţiei virale (cu SVR – răspuns antiviral susţinut) şi stoparea progresiei către ciroza hepatică şi cancer hepatic.
În anul 2017 programul a inclus şi pacienţii cu stadiul F3 de boală hepatică C, iar în anul 2018 s-a ajuns să fie incluşi în tratament (la nivelul finanţării) şi pacienţii cu gradul F2 al fibrozei hepatice.
Ghidurile actuale, atât cele americane cât şi cele europene, în studiul ficatului, recomandă tratamentul timpuriu cu AAD, pentru toţi pacienţii cu hepatită cronică cu VHC. Aceşti pacienţi au, pe de o parte, cel mai ridicat grad de RVS (răspuns virusologic susţinut), care înseamnă viremii negative (lipsa de detecţie a virusului la un prag de 5 u.i./ml), la 1, 2, 3 luni de terapie, apoi acelaşi răspuns şi la viremiile de 6 luni, 12 luni şi chiar 24 de luni de terapie.
Odată cu apariţia unor studii populaţionale mai elaborate, pe zeci de mii de pacienţi, după tratament, acestea au adus nişte rezultate care au mai diminuat entuziasmul iniţial şi anume:
– Unii pacienţi cu RVS pot recidiva după unul-doi sau mai mulţi ani, cu virusuri identice genetic, sugerând că virusul a existat latent, cu viremii sub limita de detecţie actuală la efectuarea RVS de control;
– Nu este sigur beneficiul clinic semnificativ care să stopeze evoluţia bolii, la pacienţii cu RVS repetat, către ciroză şi cancer hepatic;
– Nu există dovezi, după tratamentul cu AAD, asupra prevenţiei unor complicaţii în evoluţia VHC, de tipul: ascită, sângerări variceale, encefalopatie hepatică;
– Nu sunt suficiente dovezi privind scăderea mortalităţii generale la pacienţii după tratament cu AAD, comparativ cu cei de control (fără hepatită C).
Din experienţa personală cunosc 6 pacienţi care au efectuat cura cu AAD pe durata de 3 luni, sub monitorizarea unor medici hepatologi de la clinicile de gastroenterologie Fundeni şi Matei Balş. Menţionez că la intervale de timp, între 6 luni şi 54 de luni, după terminarea tratamentului, au evoluţie favorabilă, cu păstrarea RVS fără recăderi. Răspunsul la întrebarea din titlul articolului nu poate fi descurajant, dar nici nu trebuie să lipsim pacienţii de a solicita şi efectua noua terapie. Continuând aplicarea tratamentului cu AAD, pe măsura strângerii datelor publicate în studii atâta timp cât vor socoti specialiştii în domeniu, vom vedea dacă terapia este motivată. Cercetările şi monitorizarea tratamentului continuă.
P.S. În viaţă eşti învingător nu dacă ai reuşit să-i întreci de repetate ori pe ceilalţi, ci dacă ai reuşit să te întreci pe tine însuţi măcar o dată.
