Da, vin sărbătorile. Să ne bucurăm, să sărbătorim, să mâncăm, să bem (cu măsură), să ne odihnim, dar să și reflectăm, ca ființe inteligente ce suntem. La ce? Păi, la ceea ce facem bine și putem face și mai bine, la ceea ce am făcut rău și nu ar mai trebui să repetăm în anul care vine.
Să ne bucurăm că, iată, de 36 de ani putem trăi în libertate, așa cum nici nu am visat. O libertate care ne-a permis și nouă, celor care edităm, din 23 decembrie 1989, cotidianul „Argeșul Liber“ – nume împrumutat atunci de la o publicație înființată la Pitești, în luna martie 1876 – să facem presă liberă. Ne-am eliberat atunci de titlul simbol al muncii și, odată cu el, de ideologia partidului clasei devenite dominante: proletariatul. Ford, cel care inițiase munca proletară pe bandă, a dispărut, dar proletarul, cel care nu are capital, a rămas să facă revoluții sociale și reforme.
Ne amintim: era după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iar cei care ne-am dorit să facem ziarul în libertate – acesta era cuvântul de ordine pe atunci! – ne-am adunat la redacție, ne-am sfătuit, am ezitat, sub presiune, fiindcă dictatorul încă exista, dar, încrezători în viitor, ne-am decis să fim de partea revoluției. Și, pe cale de consecință, am hotărât să edităm „Argeșul“, cu titlul de altădată al ținutului, și „liber“, asumat atunci. Poate am riscat, poate nu – Ceaușescu a fost împușcat la Târgoviște, pe 24 decembrie 1989 – dar iată-ne și astăzi pe piață, susținând eforturile noii societăți care se năștea. Odată cu această societate, cu transformările și înnoirile ei, am parcurs 36 de ani pe drumul maturizării sociale și politice. Mulți am fost atunci, puțini am mai rămas astăzi, dar spiritul imprimat publicației, odată imprimat – „Argeșul – un ziar de cursă lungă“ și de cultură, de educație – s-a transmis și echipei care s-a tot înnoit și a progresat atât în pagină, cât și în spirit. De la un ziar de 8 pagini, care a ajuns la 32 de pagini, realizat cu mulți redactori, am ajuns astăzi, cu mult mai puțini, să edităm două publicații: una tipărită, săptămânal, și una online, cotidian. Ele sunt susținute de două concursuri menite să stimuleze valorile din societate – „Premiile de Excelență“ și „Femina“.
Dacă am reușit ceea ce ne-am propus? Ca ziar, cred că, în bună măsură, da. Ca țintă pentru societate, unde o contribuție socială o are și mass-media, mă îndoiesc. Multe păcate ne mai bântuie! Dar e sărbătoare: să petrecem Crăciunul și Anul Nou în bună pace, căci ne așteaptă încă multe cărora trebuie să le dăm de capăt. O societate fragmentată în două, dacă nu chiar în mai multe părți, corupția, datoriile financiare, negativismul… globalismul.
Apropo, ce-i cu globalismul acesta? E de bine sau e de rău? Nu vrem să trăim cu toții, pe glob, fără războaie purtate cu arme (inclusiv atomice) sau fără „război rece“, în bună înțelegere, fără „legea junglei“, proprie doar animalelor, nu și oamenilor? Evident că răspunsul celor mai mulți dintre noi nu poate fi decât pozitiv. Da, vrem! Vrem, iar știința este în măsură să ne asigure hrana. Pământul, apa și aerul – elemente fundamentale pentru viața omului – există, deși, în bună măsură, le-am destabilizat. Sunt încă aici, permisive vieții. Dar trebuie să le gospodărim cu înțelepciune, să ne înțelegem cu toții. Iar ca să ne înțelegem, ar trebui să dialogăm, să comunicăm, să dezbatem, să fim cu toții deschiși și receptivi, inclusiv la critică. Cu o condiție: să fie reciprocă și inteligibilă!
Scuzați-mă dacă, jurnalist fiind, trag jarul pe turta mea, subliniind importanța criticii în formarea socială, dar cine este perfect? Nu suntem, căci, dacă am fi, nu am face atâtea greșeli atunci când este vorba despre administrarea țării și a județului, despre lege și ordine, despre raționalizarea veniturilor și a cheltuielilor. De ce, în țara aceasta, tot noi -nu doar la inițiativa lui Ceaușescu, după ce nu mai aveam datorii de nici măcar un leu – acum am ajuns să fim din nou datori vânduți? Nu este aceasta greșeala noastră, a guvernelor noastre, a președinților noștri? Este, indubitabil. Iar dacă au făcut-o, măcar acum, când tragem targa pe uscat, ar trebui să-i chemăm pe cei responsabili să deconteze, să vină și să dea socoteală. Unde sunt banii împrumutați?
Credeți că, întâmplător, nația aceasta – pe care unii o cred bună doar de muls – iese în stradă, de Crăciun, pentru a cere dreptate, inclusiv în justiție?
La urma urmelor, acesta este spiritul cu adevărat revoluționar care împinge societatea înainte! Lui îi datorăm progresul nostru, atât cât este el. Vorba lui Gustave Le Bon, în cartea „Psihologia mulțimilor“, creator al psihologiei sociale. Mulțimea are o forță a intuiției pe care vine să și-o manifeste în stradă. Se simte invincibilă, acționează spontan și cu repeziciune, adesea cu intoleranță. Poate că nu întâmplător, cartea a fost scrisă la puțină vreme după Revoluția Franceză, când se ajunsese la ghilotinarea celor judecați de mulțime, nu de judecători. De ce? Dispăruse credibilitatea acestora? Sau judecata conștientă a individului responsabil este înlocuită de acțiunea inconștientă a indivizilor?
Întrebarea pe care ne-o punem aici nu este doar speculație sau teorie, ci vizează un fenomen sociologic care continuă să caracterizeze societățile noastre evoluate din Europa. Protestele, demonstrațiile și grevele, conștiente sau inconștiente, sunt expresia nu numai a lui a avea, ci și a lui a fi. Ideea acestor rânduri este că trebuie să fim atenți la fenomenele sociale, pe care nu le putem manipula așa cum o facem, de regulă, cu informația. Cu atât mai mult astăzi, când informația este un atu al puterii. Al puterii omului, căruia, treptat și fără să ne dăm seama, i se substituie puterea inteligenței artificiale. Despre care vom mai vorbi la anul.
La bună reîntâlnire, în anul care vine!
