În ultima perioadă v-am relatat despre animale sălbatice care ajung tot mai des în arealul uman, dar şi despre câini sălbăticiţi care dau iama prin gospodării din Argeş. Ceva s-a întâmplat. Ce anume? Nu cumva avem şi noi o parte din vină?
Casa animalelor
Argeşul dispune de o faună bogată. Însă din cauza restricţiilor la vânat (urşi) sau a dezinteresului vânătorilor pentru anumite „trofee” (vulpi), lanţul trofic a fost afectat grav. Numărul urşilor a crescut peste măsură şi astfel oamenii au ajuns să dea nas în nas cu „Moş Martin” şi la Rucăr, şi la Coşeşti, şi la Merişani, şi la baza scărilor de la Cetatea Poenari. La rândul lor, mistreţii au făcut ravagii. Vulpile nu mai au… ruşine, fiind văzute tot mai des pe uliţele satelor. Viperele s-au înmulţit la munte, iar şerpii „de casă” apar printre blocurile din Curtea de Argeş. În plus, în anumite zone (chiar şi aproape de Piteşti, prin păduri) sunt câini sălbăticiţi care atacă animale domestice şi oameni. Recent, autorităţile din Argeş au cerut acordul Ministerului Mediului pentru împuşcarea a 28 de urşi şi mutarea altora din zone cu risc pentru om. De ce s-a ajuns însă aici? Pe de-o parte, omul şi-a împins „graniţele” tot mai mult înspre sălbăticie, invadând cumva habitatul natural al animalelor. De asemenea, tăierile ilegale şi fără măsură au făcut ca zonele de protecţie şi de hrană pentru animale să se restrângă, forţându-le sălbăticiunile să caute alternative. Nu în ultimul rând, inconştienţa unor oameni (turişti în special) care hrănesc animalele, deschizându-le acestora gustul pentru produse de provenienţă antropică. Ne-am dus cu cabanele şi vilele până în creierii munţilor şi ne mirăm că ne trezim cu şerpii la doi paşi? Nu îngrijim în oraşe spaţiile verzi şi ne mirăm că târâtoarele se apropie de noi? Lăsăm în urma noastră munţi de gunoaie şi ne mirăm că animalele sălbatice ne iau… urma? Sunt, aşadar, cauze multiple. Am afectat noi, oamenii, echilibrul natural şi acum nu avem linişte.
În loc de P.S….
Şi apropo de lanţ trofic şi de cauze şi efect: oare nu e ciudat că imediat după ce au fost destructurate reţele grele de proxeneţi din Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş şi Piteşti, mai multe hoteluri şi pensiuni au început să îşi schimbe profilul de activitate sau să se închidă? Întrebăm şi noi, nu dăm cu parul. Poate că astfel cercetările vor fi extinse şi dincolo de ceea ce este la vedere…