Inspectoratul de Poliție Județean Argeș desfășoară în aceste momente o acțiune preventivă, pe linie rutieră, în Pitești. Cum este sâmbătă seara și mulți dintre șoferi se întorc de la diverse petreceri, acțiunea are în vizor consumul de alcool la volan, dar și viteza excesivă.
În urmă cu puțin timp, pe Frații Golești, un șofer a fost depistat băut la volan, aparatul etilotest indicând o valoarea de 0,53 mg în aerul expirat. Alte două persoane au fost amendate pentru că nu dețineau actele necesare, mai exact – asigurarea și ITP-ul.
Un alt șofer băut a fost depistat în timpul acțiunii de pe Frații Golești. Acesta avea o alcoolemie de 0,23 mg în aerul expirat: “În situația în care rezultatul la testarea cu aparatul etilotest este mai mic decăt valoarea limită – 0,40 – atunci fapta constituie contravenție.
În aceste condiții, se reține permisul de conducere și se eliberează dovadă fără drept de circulație. De asemenea, șoferului i se pot recolta probe biologice la cerere. Dacă valoarea este mai mare decât 0,40 – permisul este reținut și probele biologice sunt obligatorii, răspunzând și penal pentru faptă”, ne-a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.