UPDATE: În urma imaginilor apărute în spațiul public, referitor la o stare conflictuală dintre mai multe persoane, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele: În jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Pitești s-ar fi petrecut un eveniment rutier din care au rezultat numai pagube materiale.
De asemenea, în scurt timp, a fost primit un alt apel privind o stare conflictuală petrecuta între ocupanții autoturismelor implicate în tamponare. La fața locului au fost direcționate echipaje din cadrul Biroului Rutier Pitești, precum și din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au aplanat conflictul și au stabilit identitatea tuturor persoanelor implicate.
Urmează ca evenimentul rutier să fie soluționat ca tamponare, de către polițiștii rutieri, iar polițiștii Secției 2 Poliție Pitești vor lua măsuri de sancționare contravențională față de persoanele implicate, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială și Legii 55/2020 privind unele măsuri de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Știrea inițială
În această seară, pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești a avut loc un scandal cu pumni și picioare împărțite intre mai multi puști. Un participant la trafic a filmat imaginile șocante și le-a postat pe rețelele de socializare. Așa cum era de așteptat, comentariile au curs la postare, fiind taxat comportamentul deviant al tinerilor. Conform Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, ar fi vorba de eveniment rutier fără victime (tamponare) și aproape imediat – sesizare privind stare conflictuală. Vom reveni cu detalii!
Foto/Video: InfoTrafic.ro