Pompierii români sunt în cea de a treia zi de luptă cu flăcările în Grecia, alături de pompierii eleni și cei din alte state europene.
În misiune, pe teritoriul Greciei, sunt și 11 pompieri argeșeni cu o autospecială de acces în zone greu accesibile și stins incendii la fondul forestier, care acționează pentru stingerea focarelor, împiedicând flăcările să se extindă spre așezările umane din apropierea pădurii. Sunt 5 subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung și 5 de la Detașamentul de Pompieri Pitești, plus un ofițer de la sediul ISU Argeș. Autospeciala este cea intrată în dotarea pompierilor argeșeni anul acesta prin programul Viziune 2020, și care a fost dată la Detașamentul de Pompieri Câmpulung.
Aceștia continuă intervenția în zonele afectate și sperăm să se întoarcă cu bine acasă.