Video. Momentul în care un autocar cu 41 de pasageri s-a răsturnat în această dimineață.
41 de persoane au ajuns în această dimineață în șanț, în localitatea Raşi din judeţul Ialomiţa după ce autocarul în care se aflau a părăsit carosabilul.
„Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Rași, în care a fost implicat un autocar, ce a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La locul evenimentului au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași și o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Călărași.
În urma accidentului, 11 persoane au făcut atacuri de panică. Acestea au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul intervenției. Ulterior patru dintre acestea au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Polițiștii au deschis dosar penal pe numele șoferului.
Sursa: Antena3CNN