,,Se pecetluiește acest mormânt până la cea dea doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos…” au fost cuvintele din urmă rostite de preotul Cătălin Marineață la sfârșitul slujbei de înmormântare a lui Mihai Săbăilă. La doar 43 de ani, cel care a dus faima județului nostru și a României în Țara Bascilor, a plecat prematur dintre noi, întorcându-se lângă iubiții lui părinți, cu care se va fi întâlnit în veșnicie.
O INIMĂ CÂT O ȚARĂ
În urmă cu mai mult de zece ani, tânărul piteștean a luat drumul pribegiei și s-a oprit în ținutul însorit al Țării Bascilor, la San Sebastian. Om de acțiune, a pus bazele Asociației „Cultura Românească” al cărei președinte era. În această calitate a inițiat și pus în practică o serie de acțiuni culturale și filantropice. A promovat în Spania cultura și tradițiile din țara lui natală dar mai ales din zona Argeșului și Muscelului. S-a implicat și în viața politică, devenind un apărător al drepturilor românilor din diaspora. A promovat ideile liberalismului însă patriotismul lui era mai presus de carnetul de membru de partid. În interesul conaționalilor săi, a colaborat perfect cu toate formațiunile politice. Sufletul lui bun răzbatea din faptele lui, precum pomul se cunoște după roadele sale. Prin eforturi colosale doar de el știute, organiza spectacole caritabile la care participau artiști romani, iar banii adunați erau donați cauzelor nobile, pentru operațiile si tratamentele oamenilor bolnavi. Pe toți cei suferinzi si nevoiași îi purta Mihai în inimă sa. Unde era și România. O inimă cât o țară.
OCHI SECĂTUIȚI DE LACRIMI
Iubiții părinți ai bunului samaritean de pe plai basc, s-au stins. Primul tatăl. În floarea vârstei. Inima i-a cedat și a intrat în mormânt. La câțiva ani distanță, o alta cruntă lovitură pentru bietul suflet necăjit al lui Mihai. Mama lui murea subit, cordul oprindu-se pentru totdeauna. Era fatidica zi de 21 februarie a anului trecut. A fost momentul cumplit în care Mihai a conștientizat că a rămas singur pe lume. Cu ochii secătuiți de lacrimi, după înmormântarea mamei, s-a întors în Spania, încercând prin eforturi supraomenești să își ducă mai departe proiectele. Românii stabiliți acolo, cărora el le era prieten, i-au fost alături și părea că treptat viața tânărului intră pe un făgaș normal. Nimeni nu știa că durerea îl macină pe dinlăuntru, asemeni unui cancer.
ULTIMUL MESAJ VIDEO
Lipsit de dragostea părinților săi, fără un frate sau o soră, fără o familie a lui, Mihai se simțea tot mai singur. La San Sebastian locuia împreună cu un prieten însă mărturisirile de suflet le făcea unei doamne din Pitești. Tanti Jeni îi era ca o a doua mamă. Nu erau rude dar copilărise cu fata femeii pe care o suna aproape în fiecare seara. Față de ea își deschidea sufletul și în ultima vreme spunea tot mai des ca se are intenția de a se întoarce pentru totdeauna la Pitești. La anumite intervale de timp îi trimitea mesaje video. Scurte dar pline de vorbe frumoase. Acum tanti Jeni le privește si plânge amarnic.
VISA LA NUNTA LUI
Mihai Săbăilă nu era bolnav. Debordant, plin de viață, energic, entuziast în tot ce făcea era genul de om care împrăștia în jurul său lumină. Și bunătate. Și zâmbet. În ciuda durerii provocate de pierderea părinților, niciunul dintre apropiații săi nu știa să fi avut vreo afecțiune medicală. Din contră, sperau să joace la nunta lui cât mai curând. Așa nădăjduia și tanti Jeni care, cu lacrimi în ochi povestește: „I-am spus ca poate anul acesta se va însura și el, și chiar a zis că e foarte posibil să se întoarcă la Pitești și să facă acest pas. M-am bucurat enorm. Nu mi-a trimis poze cu aleasa lui, deși curiozitatea m-a îndemnat să ii cer. Cred că visa și el la nunta lui…”
ÎN BRAȚELE PRIETENULUI
În ajunul zilei de pe urmă, Mihai a acuzat ceva dureri în zona unei palme. Două degete nu le mai putea mișca firesc și avea impresia că nu le mai simte. Nu a dat mare importanță faptului, bănuind că e ceva trecător. Apoi a resimțit o durere în spate, în zona plămânilor dar nimic nu avea să-l facă să cheme ambulanța. Nu bănuia ca starea i se poate înrăutăți. În seara de 10 februarie, i s-a făcut rău. A dus mâna în dreptul pieptului. Roberto, prietenul său cu care împărțea locuința nu a avut timp decât să îl prindă înainte de a se prăbuși și să îl țină puțin în brațe. O răsuflare sacadată și…finalul unei vieți. Sufletul lui și-a luat zborul asemeni unei păsări nevăzute…
SICRIU ACOPERIT CU PETALE
Vineri, la capătul multor zile de eforturi depuse atât de românii din San Sebastian cât și de politicieni din România și mai ales din județul nostru, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost adus și depus la capela bisericii Sf. Treime din Pitești. Fostul primar Tudor Pendiuc dar și actualul edil-șef, reprezentanții ai Consiliului Județean, ai PSD și PNL au trimis coroane de flori. De asemeni, PSD Diaspora Spania a comandat la florăria Olgăi Panaete imense coroane din sute de trandafiri, la loc de cinste fiind printre gingașele flori, însemnele drapelului Țării Bascilor.
Dintre toate, cel mai emotionant mesaj a fost scris pe panglica unui aranjament floral trimis de cel care a fost martorul tragediei și l-a ținut pe Mihai în clipa plecării în Valea Umbrei Morții. „Sufletul tău va rămâne de-a pururi în brațele mele!” Semnat Roberto Blanco Martin. Costurile repatrierii, au atins pragul de aproape 5000 de euro dar în mod excepțional, sicriul nu a fost sigilat, astfel că astăzi, cei care l-au cunoscut și prețuit pe Mihai Săbăilă i-au văzut chipul pentru ultima dată. La ora prânzului, sub un cer întunecat, sicriul a fost coborât în cripta familiei. Mii de petale de flori l-au acoperit. Lacrimile șiroaiau pe obrajii triști ai prietenilor care voiau să participe la ultima lansare de carte pe care o plănuia Mihai. Nu a mai apucat să le împartă darul său cu autograf. Pentru opera sa, alesese un titlu sugestiv: „O viață ca o poveste”. Iar postfața volumului ascunde un mesaj de adio, descifrat abia acum: „Fiecare dintre oamenii care au trecut prin viața mea m-au ajutat, m-au influențat, m-au modelat, cât de bine a fost…” Cuvinte de rămas bun. Pesemne, Mihai presimțea apropierea momentului în care va pleca dintre noi. Va fi fost răpus de dorul părinților și a trecut pragul veșniciei pentru a-i regăsi? Cum altfel se poate explica strania coincidență a faptului că exact astăzi, când era programat parastasul de un an de la moartea mamei, fiul nu îi ține coliva, ci o urmează în mormânt!?
