Video: La un pas de moarte în propriul apartament din Pitești.
Ieri seară, pompierii argeșeni au intervenit la un bloc din Pitești, cartier Războieni, în urma unei sesizări de miros de gaze.
Pompierii au ajuns la blocul G1, unde sesizarea s-a confirmat.
Au fost evacuați aproximativ 30 adulți și aproximativ 20 minori, iar într-unul din apartamente au găsit o persoană de sex masculin semiconștientă.
Momentan nu au fost stabilite cu exactitate cauzele, însă din primele date se pare că proprietarul a uitat pe foc o oală care s-a vărsat și a stins flacăra, rezultând scurgeri de gaz. Aparatul de gătit ar fi fost unul improvizat, conectat la conducta principală.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost adus la spital de către echipajul SMURD, iar un echipaj al SAJ a preluat o persoană de sex feminin care a fost transportată la Spitalul de Pediatrie.
În jurul orei 23.30, persoanele evacuate s-au întors la casele lor.