40 de zile. Atâtea au trecut de când tânărul Mihai Petre Săbăilă a părăsit frumusețea lumii văzute pentru a pași în veșnicie acolo unde îl vor fi așteptat cu brațele deschise iubiții sau părinți plecați și ei prematur. Reprezentant al românilor din Spania, acolo unde lupta pentru drepturile lor și îi ajuta să se integreze fiind el însuși unul dintre cei stabiliți acolo, având de peste 12 ani reședința în San Sebastian, piteșteanul s-a stins la începutul lunii februarie, departe de țara natală, prăbușindu-se în brațele prietenului cu care locuia. Inima și-a încetat brusc bătăile în urma unui infarct, deși bărbatul care de-abia împlinise 43 de ani, nu era cardiac. În semn de prețuire pentru că a dus faima a județului peste hotare, la înmormântarea sa mai multe instituții precum primăria și Consiliul Judetean dar și mai multe partide politice au trimis coroane imense de flori.
Astazi la mormântul său s-au adunat mai multe rude și prieteni pentru a-l comemora. Doamna Jeni, care îi era ca o mamă, Daniela, cea mai buna prietenă și confidentă a lui Mihai, patroana florariilor „Olga” și mulți alții s-au recules la cripta lui, acoperită de aranjamente florale, unele trimise chiar din Spania, de prietenul său care a asistat la tragicul sfârșit. În același timp în care era săvârșită slujba parastasului la cimitirul Sf. Gheorghe, la biserica românească din San Sebastian se desfășura un serviciu divin asemănător la care au participat aproximativ o sută de români care l-au cunoscut pe Mihai Săbăilă. Rostirea cântării „Veșnica pomenire” a fost momentul culminant al unei dimineți pline de emoție și lacrimi. Cea mai afectată a fost doamna Jeni, cu care comunica în fiecare seară cu Mihai și are înregistrarea video cu ultimele imagini in care apare tânărul. Aplicată peste cripta băiatului, femeia îl striga disperată pe cel care i-a fost ca un fiu, în timp ce Daniela, prietenă bună a celui dispărut privea înmărmurită tabloul din care Mihai Săbăilă părea că zâmbește amar de dincolo de hotarul morții.