Sare ca o broască, se învârte ca un titirez, dă cu copita, își unduiește dosul, își arată limba, scoate sunete nedeslușite, are înfățișare de drac! La vederea ei copii se sperie, bătrânele își fac cruce și scuipă-n sân. Grupul gălăgios străbate cartierele Piteștiului dar la ceasul însorit al după-amiezii își face apariția în centru, unde mulți oameni sunt la promenadă.
E vremea obiceiurilor străvechi iar „capra” amintește oricui om matur de copilărie. Cea care bântuie însă zilele acestea ca o stafie pe străzi, amintește de…pandemie! Sau de ceva asemănător. Ca și cum cetățenii nu ar fi fost sătui să audă de boală și suferință într-un an negru dominat de virusul Covid, le este dat să se gândească tot la…patologii diverse!
În cântecul grupului care formează „alaiul” căpriței care seamănă mai mult a câine turbat, se vorbește despre beteșugul bietului animal: „Nea Mărine, nea Mărine / Căprița mea are râie! / Și mă duc la farmacie, capra-i cu paralizie…” În felul asta, obiceiul de demult este adaptat vremurilor actuale. În loc să bucure auditoriul, capra își strigă amarul. Nici ea nu mai e sănătoasă. Dar atâta timp cât Poliția locală o îngăduie pe străzile marelui oraș, își face și ea numărul cu speranța că poate strânge ceva bani de țigări, dacă pentru mult clamatul tratament de la farmacie, nu-i ajunge…
