![](https://ziarulargesul.ro/wp-content/uploads/2021/10/A6F1DCED-E4A1-46C3-8DE0-8236AD6AEF58-1024x683.jpeg)
Incendiu la un apartament din municipiul Pitesti, cartierul Trivale, Bl P3. Intervine un echipaj cu o autospecială de stins incendii, un echipaj cu o autoscară și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat cu o ambulanță.
Incendiul s-a manifestat într o debara și pe holul apartamentului, cu degajare mare de fum în locuință și pe casă scării blocului. Femeia în vârstă de 79 de ani a fost găsită de către pompieri căzută în interiorul locuinței, iar după ce a fost evacuată au fost începute manevrele de resuscitare de către paramedicii SMURD, ulterior manevrele fiind preluate de către echipajul SMURD TIM. Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este focul deschis în spații închise (o lumânare lăsată aprinsă, care a intrat în contact cu un material combustibil).
Câțiva locatari s‐au evacuat pe cont propriu până la sosirea pompierilor. Incendiul a fost localizat și lichidat rapid și nu s‐a impus evacuarea locatarilor. Balconul si alte încăperi ale apartamentului au fost afectate de fumul dens.