În urmă cu câteva minute, la Pitești a fost aprins iluminatul festiv, iar în Piața Primăriei s-a deschis Târgul de Crăciun. Într-un concept nou, organizat după model sibian, evenimentul e gândit pentru a integra Piteștiul în rândul orașelor ce se mândresc cu un târg de Crăciun tradițional, cu personalitate.
În Piața Primăriei, a răsunat primul colind al acestui an, interpretat, înainte de aprinderea luminițelor, de Paula Seling – invitata Filarmonicii din Pitești la concertul de Crăciun din Sala „Simfonia”.
Luminile de sărbătoare au fost aprinse de Paula Seling alături de primarul Cristian Gentea și de cei mai mici dintre piteștenii prezenți, iar corul teologic al Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe” a încălzit atmosfera Târgului.