
În urma activităților desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, la data de 18 februarie 2026, au fost descoperite și ridicate alte cantități semnificative de substanțe interzise.
Anchetatorii au identificat 10 kilograme de drog de mare risc, sub formă de substanță cristalină, 500 de grame de cocaină și un cântar de precizie.
Potrivit informațiilor din anchetă, acestea erau îngropate de persoanele vizate, în cadrul cercetărilor ce vizează săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Trei persoane, arestate preventiv
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei persoane, cu vârstele de 36, 39 și 45 de ani.
Sprijin din partea polițiștilor și jandarmilor argeșeni
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.






























