Primavara pare ca și-a întrat în drepturi și mulți piteșteni au luat cu asalt centrul urbei, la promenadă pe Strada Mare. Punctul de atracție a fost Piața Primăriei, inaugurată vineri însă fără vreo ceremonie specială. Pensionarii deja s-au orientat, ocupând bănci „expuse” la soare. Aici vor pune țară la cale, cât e ziua de mare. Mulțime de oameni, grupuri gălăgioase de tineri, părinți și bunici cu prichindei zburdalnici, adolescenți curioși să vadă construcția „ciudată” din metal și sticlă, partea exterioară a toaletei publice construită în subteran. Nu au lipsit nici fotografiile selfie cu noua priveliște a platoului din fața primariei sau la statuia lui Mircea cel Bătrân. O zi plină în care orașul întreg părea să se fi în revărsat în centru la orele dupa-amiezii, interesul pentru „schimbarea la față” a Pieței Primăriei fiind enorm.
VIDEO: CUM A FOST PRIMA ZI DE PROMENADĂ ÎN PIAȚA PRIMĂRIEI
Advertisement
Advertisement