Video: Așa arată primii 13 kilometri de pe Autostrada Sibiu-Pitești.
Primii 13 kilometri din autostrada Pitești – Sibiu sunt aproape gata, cu câteva zile înainte de 15 decembrie, data estimată pentru deschidere. Imagini cu tronsonul au fost filmate și făcute publice de Asociația Pro Infrastructură.
Potrivit termenului contractual actualizat, tronsonul respectiv ar fi urmat să fie deschis în luna aprilie a anului viitor, dar constructorul a anunțat că va încheia mai repede lucrările. Filmarea cu tronsonul de 13.17 km ai lotului A1 Sibiu-Boița a fost realizată din dronă.
Din imagini se poate vedea că stratul de uzură este complet așternut și se pun la punct ultimele detalii în zona nodurilor Șelimbăr și Boița, se instalează parapetele de protecție și panourile fonoabsorbante rămase și se aplică marcajele rutiere.
Potrivit sursei citate, mai sunt de executat lucrări minore, în afara părții carosabile, fără ca traficul să fie perturbat. Constructorul care a lucrat pe acest tronson va executa și lucrările pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Este vorba despre 9,86 kilometri între Tigveni și Curtea de Argeș, unde relieful e mai dificil, traseul incluzând Tunelul Momaia lung de 1,35 km.
„Din informațiile noastre, li s-a aprobat proiectul pentru obținerea autorizației de construire (PAC) și s-au apucat de organizarea de șantier, iar lucrările ar trebui să înceapă în primăvară, având termen de execuție 44 luni”, potrivit asociației.