Primarul de la Căteasca a agresat o femeie.
Tensiune mare în localitatea Căteasca de ceva vreme. Aleşii locali nu se înţeleg cu edilul-şef asupra punctelor de lucru de pe ordinea de zi, iar numeroşi cetăţeni sunt nemulţumiţi de „prestaţia” primarului Năstase Florian Liviu.
Vorbim, mai cu seamă, de localnicii din Recea şi Catanele care susţin că primarul nu se ocupă de problemele lor şi sunt „lăsaţi ai nimănui”, fără mijloace de transport public.
Primarul a avut o răbufnire nervoasă în şedinţa de consiliu de astăzi. Întrebat de ce pleacă, acesta şi-a pierdut controlul şi a dat cu palma peste telefonul unei femei care filma în instituţiei, trântindu-l jos.
De faţă erau şi poliţişti care s-au sesizat şi au deschis din oficiu dosar pentru lovire, însă pentru ca edilul să fie cercetat trebuie ca persoana agresată să depună plângere prealabilă.
Se pare că mărul discordiei este transportul metropolitan. La mijloc ar fi şi interesele operatorilor privaţi de transport.
Victima gestului antisocial făcut de primar ne-a dezvăluit, în exclusivitate, dedesubturile tensiunilor din Primăria Căteasca.
“Nemulţumirea localnicilor din Recea şi Catanele care aparţin de Căteasca este că, după aderarea comunei Oarja la A.D.I., nu mai trec mijloacele de transport în comun pe la noi. Mai aveam câteva maşini de la Astra, iar acum au pus afiş că le retrage, cu toate că are contract pe vechiul traseu până în iunie. De mâine nu mai circulă nicio maşină, am rămas ai nimănui. La 4 kilometri de Prundu, nu avem transport. Lui Dobre nu îi mai convine, că nu mai sunt călători mulţi cum erau când era şi Oarja. Atunci mergeam ca peştii, nu mai aveam loc, atunci îi convenea. Erau înţesate.
Acum, mai grav este că pe primar nu-l interesează. Sunt interese la mijloc, el nu a fost votat de Catanele, sunt ambiţii şi orgolii. Când a fost şedinţa despre transport, oamenii nemulţumiţi că nu sunt suficiente maşini au blocat autobuzul de Oarja. La acel moment, directorul Publitrans a explicat că localitatea Căteasca făcea parte din Inelul 1 pentru aderare la transport metropolitan, dar cum nu a fost depusă documentaţia s-a trecut la următoarea, Oarja, care face parte din Inelul 2.
Tot atunci s-a luat decizia ca traseul să fie pe autostradă, pentru a preveni situaţii precum cea descrisă mai sus.
Noi am fost anunţaţi de consilierul Florin Marinescu să ne prezentăm la Căteasca, la şedinţa de consiliu. Primarul şi consilierii s-au luat la ceartă ca nebunii, fiind pro şi contra discuţiei despre autobuze. Că nu e pe ordinea de zi şi să se discute despre buget. Oamenii s-au învoit de la serviciu să vină. Discuţiile au degenerat în ţipete, a venit Poliţia, nu aveai cu cine să te înţelegi.
Primarul ne-a luat mişto, ne-a spus să mergem cu trenul.
Când l-am întrebat de ce pleacă mi-a dat peste telefon. M-am dus după el să-i cer explicaţii, mi-a spus „pleacă, să nu te văd!”. Sunt şocată de ce am păţit, o să depun plângere.
Indiferent care ar fi problemele, un asemenea comportament nu îşi are locul în societatate, cu atât mai mult într-o instituţie.
IPJ Argeş a deschis dosar şi se fac cercetări în acest caz. Detalii, AICI.