Video: Acțiune în forță a Poliției Argeș. Infractor periculos, pus la pământ și încătușat
Un bărbat dat în urmărire națională a fost depistat de polițiști la Bascov. S-a întâmplat în seara zilei de 21 august a.c., când polițiștii argeșeni l-au depistat pe individ. Acesta are 34 de ani, este din Bascov, și avea mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis de Judecătoria Pitești.
Bărbatul în cauză se sustrăgea cercetărilor desfășurate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și amenințare.
VIDEO cu acțiunea polițiștilor argeșeni
Acțiunea pentru depistarea bărbatului urmărit a fost desfășurată de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și jandarmilor argeșeni.
Sprijinul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Precizăm că în ziua de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au continutat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și amenințare.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 29 iulie a.c., în jurul orei 12:00, mai mulți bărbați, din Bascov, ar fi provocat scandal pe fondul unei stări conflictuale anterioare, în timp ce se aflau pe DN 7C, în comuna Bascov, împrejurare în care cei în cauză ar fi provocat distrugeri la elemente de caroserie de la trei autoturisme.
În ziua de 30 iulie, după administrarea probatoriului, trei bărbați, de 21, 28 și 52 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de 31 iulie, cei trei bărbați reținuți au fost prezentați de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 28 de ani, cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar față de ceilalți doi bărbați, de 21 de ani și de 52 de ani, precum și emiterea unor mandate de arestare preventivă în lipsă a doi bărbați de 42, respectiv 34 de ani.
Reamintim faptul că, la data de 01 august a.c., polițiștii argeșeni au depistat și pe bărbatul de 42 de ani, din Bascov, urmărit național, în baza unui Mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, emis de Judecătoria Pitești.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.