A fost așteptată cu mare nerăbdare. O ședință atipică a aleșilor locali care se întruneau pentru a desemnat reprezentanții Consiliului local în Adunările Generale ale Acționarilor din doua societăți aflate în subordinea municipalității. A ieșit din nou rău pentru imaginea instituției…
CAPCANE LEGISLATIVE
Miză mare. Orgolii pe măsură. Totul în numele Măriei Sale, Cetățeanul care trebuie sa fie beneficiarul transparenței activității celor doua societăți în cauză: Termo Calor și Apă-Canal. Și prin „trimișii” săi, administrația locală, conform legii e reprezentată cu drepturi depline. Dar legea e schimbătoare ca vremea. Și ea a dat dureri de cap, la propriu, aleșilor locali, astăzi. Preț de două ore s-a citit și interpretat legislație. S-a disecat un ordin de ministru, s-au spus păreri pro și contra. Au ieșit în față și s-au evidențiat cei cu studii juridice, câțiva consilieri care sunt specialiști. Alții au analizat în fel și chip. „Primarul poate desemna…” Cuvântul ministrului ungur a fost fost pus sub lupă gramatical, semantic si …moral! După modelul de la școală: „ce-a vrut sa spună poetul?”
UN VICE…DETECTIV
Viceprimarul Mihai Mihăilescu a demonstrat cât de bine e documentat. A recunoscut că a cercetat și a sunat la aproape toate municipiile din țară să afle cum au rezolvat alții problema membrilor din AGA a societăților din subordine. Așa a aflat că într-un singur mare oraș, la adunările AGA merge primarul dar doar cu mandat de la consilierii locali. Marturisirea l-a înfuriat pe primarul Cristian Gentea care a spus ca e surprins de vocația de investigator a viceprimarului de la USR și nu înțelege cum are timp de investigații când acestea nu constituie parte a atribuților pe care i le-a dat!
POLIȚISTUL CEL NERVOS
După hățișul legislativ au ieșit la suprafață orgoliile politice. Din nou s-a derulat o etapă a confruntării Sorin Apostoliceanu-Dumitru Tudosoiu, începută chiar la debutul mandatului aleșilor locali și perpetuată de la o ședință la alta. Liberalul și social-democratul au ridicat tonul unul la altul, au gesticulat larg, și-au adresat cuvinte tăioase.
Reprezentantul PMP, Dănuț Dinu, nu a mai suportat „spectacolul” și a luat hotărârea de a părăsi ședința. A și motivat gestul, susținând că nu își va exercita dreptul la vot deoarece consideră că ar lua parte la o ilegalitate, desemnarea membrilor AGA la cele două societăți neavând acoperire legislativă! Întru totul de acord a fost și Ana Stan, până de curând membră PNL. Și notarița s-a ridicat de pe scaun. Nu atat de nervoasă precum fostul polițist dar tot într-un gest de frondă.
UN LIBERAL PE CAI MARI
Într-un final, la capătul a trei ceasuri de nervi și tensiune s-a trecut la vot în condițiile în care candidați au fost doar reprezentanții USR și PNL. Social-democratii au preferat să spună „pas”. Fostul viceprimar Sorin Apostoliceanu pe cai mari. El a fost propus sa meargă în AGA atat la SC Termo Calor cât și la SC Apă-Canal. Pentru funcție s-a luptat cu doi contracandidați de la USR, Miu Barbu pentru prima societate și Ionuț Gherase pentru cea de-a doua. Alte discuții contradictorii din cauza procedurilor de vot, iscate de un amendament propus de USR după începerea votului secret cu buletine! Cum era de așteptat, cele doua partide și-au împărțit funcțiile. Pentru Termo Calor a avut cele mai multe voturi candidatul propus de USR iar pentru SC Apă-Canal a fost scorul invers, în favoarea liberalului.
PREFECTURA VA AVEA CUVÂNTUL
Social-democratul Dumitru Tudosoiu a concluzionat la finalul ședinței că totul nu a fost decât un spectacol pus la cale de alianța PNL-USR din Consiliul local însă, în condițiile în care aleșii locali ai PSD nu au participat la „mascaradă”, decizia de astăzi va fi atacată în contencios iar ultimul cuvânt îl va avea Prefectura.
BALCANISM
Dincolo de aspectele juridice și politice a ceea ce s-a întâmplat astăzi în Consiliul local, subiectul desemnării persoanelor care sa facă parte din AGA ale celor doua societăți, a fost un alt prilej de a iesi la iveală luptele politice duse dincolo de limitele eleganței, lipsa retoricii constructive, orgoliile nemăsurate, dorința de a demonstra prin atacuri verbale subtile și tonalitate, care e mai tare. Ca o dovadă a adevărului vădit de cuvintele lui Mateiu Caragiale: „Ce vreți? Suntem aici, la porțile Orientului, unde totul se înfățișează mai puțin grav…”