Pregătirile au intrat în linie dreaptă şi pentru CS Mioveni. Divizionara secundă a încheiat cu bine jocurile amicale din această perioadă precompetiţională. Sâmbătă, argeşenii au disputat ultimul joc de verificare înaintea primului meci oficial din 2019. Elevii lui Daniel Opriţa au învins pe Unirea Bascov cu scorul de 6-1 (4-0) şi se gândesc deja la confruntarea pe care o vor susţine sâmbătă, în deplasare, cu CS Baloteşti. Golurile partidei au fost marcate de Hergheligiu (două), Ayza (două), Coşereanu şi Lazăr, câte unul, respectiv Sanda.
CS Mioveni: Sima – Kilyen, Burnea, Beţa, Stoica – Boboc, Lazăr – Rădescu, Coşereanu, Ayza – Hergheligiu. Au mai intrat: Croitoru, Gherghe, Celea, Şerban, Traşcu, Balint, Popescu.
Acesta a fost al şaptelea meci de verificare disputat de CS Mioveni în această iarnă, iar rezultatele au fost de fiecare dată favorabile galben-verzilor, bilanţul fiind de cinci victorii şi două remize: 9-0 cu AS Direct, 10-0 cu Abatorul Slobzia, 7-0 cu CSU Craiova II, 3-1 cu Astra II, 6-1 cu Unirea Bascov, 1-1 cu Chindia, 0-0 cu Turris Turnu Măgurele.
„Au jucat foarte bine”
După partidă, antrenorul echipei CS Mioveni, Daniel Opriţa, s-a declarat mulţumit de evoluţia pe care au avut-o elevii săi, precizând că aşteaptă cu încredere primul joc oficial.
„Am încheiat cu bine jocurile amicale, mă bucură prestaţia elevilor mei, au respectat întocmai cerinţele mele. Important este şi faptul că nu s-au accidentat. În rest, în jocul cu Unirea Bascov am văzut prospeţime, seriozitate, mobilizare, au respectat traseele de joc, chiar dacă terenul nu a fost prea bun. La pauza meciului cu Unirea Bascov nu am avut ce să le reproşez, au jucat foarte bine. Aştept meciurile oficiale, acolo va fi şi un cavaler îmbrăcat în negru, un domn imparţial care are şi fluier şi care taxează fiecare mişcare greşită a jucătorilor. Aştept cu încredere partida de la Baloteşti, mă tem puţin de starea terenului. Se ştie foarte bine că acolo este un gazon denivelat, sper ca vremea să ţină cu noi şi gazonul să nu fie îngheţat. Atunci valorile se egalizează şi se poate întâmpla orice. Sunt mulţumit de trasferuri, mai aşteptăm un atacant cu experienţă, un jucător care a evoluat în Liga I. Numele lui îl veţi afla după ce va semna contractul. Per ansamblu, sunt mulţumit de modul cum s-au pregătit jucătorii de la venirea mea. Aş dori să evidenţiez toată echipa, am încredere în tot lotul. Toţi jucătorii sunt motivaţi, încrezători şi dornici de performanţă. Le-am spus să trateze fiecare joc la fel, să nu-i intereseze dacă jucăm cu o echipă bună sau mai slab cotată. Toate jocurile trebuie tratate la fel pentru a nu avea surprize neplăcute. Le-am spus jucătorilor că nu contează vârsta, dacă eşti în formă maximă, poţi juca şi la 40 de ani. Avem câţiva fotbalişti peste 30 de ani şi sunt foarte mulţumit de ei”, ne-a declarat Daniel Opriţa.
„Fotbalist cu experienţă”
Sâmbătă, în meciul cu Unirea Bascov, printre marcatorii echipei CS Mioveni s-a numărat şi Andrei Hergheligiu, fotbalist în vârstă de 27 de ani. Acesta a sosit săptămâna trecută la gruparea din Mioveni şi s-a integrat foarte repede, iar tehnicianul argeşean îşi pune mari speranţe în el: „Conducerea mi l-a recomandat, voiam un jucător polivalent şi l-am găsit. A jucat tot meciul cu Unirea Bascov şi a marcat două goluri. Este un fotbalist cu mare experienţă la nivelul primelor două eşaloane. A venit de la Hermannstadt, dar a mai evoluat la Iaşi, la Craiova, în Liga I. Şi-a reziliat contractul cu sibienii, fusese anunţat de antrenorul de acolo că nu mai intră în vederile sale”, ne-a mai spus principalul argeşenilor.
Andrei Hergheligiu este originar din Iaşi şi a evoluat în trecut la Luceafărul Oradea, CSMS Iaşi, CSU Craiova, FC Botoşani, iar în ultimul an a jucat în tricoul celor de la FC Hermannstadt.
Născut pe 21 martie 1992, la Iaşi, Andrei Hergheligiu a debutat la juniorii Liceului cu Program Sportiv din localitate, după care a trecut la juniorii Politehnicii Iaşi, unde a evoluat între anii 2008 şi 2010. La 18 ani a debutat la seniori, pentru CSMS Iaşi, în eşalonul al doilea. În 2012 a promovat cu echipa din Copou în Liga 1. În ediţia respectivă, Hergheligiu a marcat 7 goluri în 26 de meciuri de campionat. A jucat pe prima scenă cu CSMS Iaşi în ediţia de campionat 2012/2013 (25 meciuri, un gol). În vara anului 2013, gruparea din Iaşi a retrogradat în Liga a II-a. Hergheligiu a mai continuat un an la CSMS, marcând de cinci ori în 29 de partide. În cei 4 ani petrecuţi la Iaşi a jucat în 99 de partide, înscriind 14 goluri.
În 2014 s-a transferat la CSU Craiova, iar în cele două sezoane petrecute la gruparea din Bănie, Hergheligiu a jucat în 44 de meciuri şi a marcat 7 goluri. Apoi, în vara anului 2016 s-a transferat mai aproape de casă, la FC Botoşani, echipă pentru care a marcat un singur gol în 28 de meciuri. Interesant e faptul că peste tot, pe net sau în paginile diverselor publicaţii în care a fost amintit, numele atacantului este scris greşit. Wikipedia, spre exemplu, scrie despre Andrei Mihai Herghelegiu, deşi pe jucător nu îl cheamă Mihai, iar în acte este Hergheligiu.