Sâmbătă, Adrian Mihalcea s-a aflat pentru ultima dată, cel puţin în acest tur de campionat, în postura de antrenor principal al echipei CS Mioveni, în perioada următoare urmând să facă parte din stafful tehnic al naţionalei. Mihalcea şi-a luat rămas bun de la galben-verzi într-un mod plăcut, întrucât aceştia au învins sâmbătă, pe propriul teren, în cadul etapei a noua, formaţia Luceafărul Oradea, scor final 3-2. Jocul nu a fost deloc lipsit de dramatism, gazdele şi-au complicat singure viaţa pe teren, fiind conduse de două ori, iar golul victoriei l-au marcat în ultimele secunde ale timpului regulamentar de joc.
Începutul confruntării a fost greoi pentru ambele formaţii, ocaziile de gol lipsind. În minutul 26, orădenii au dat lovitura, prin Rusu, însă zece minute mai târziu, gazdele au egalat prin Rădescu. Andor a executat o lovitură liberă de pe dreapta, Mârzeanu a deviat până la Ionuţ Rădescu, iar acesta a reluat cu o lovitură de cap şi l-a învins pentru prima dată pe Goia. Primul mitan se putea încheia cu avantaj pentru gazde, dar golul reuşit de Ayza a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Repriza secundă a fost ceva mai echilibrată. Orădenii au profitat de o neatenţie a gazdelor, iar în minutul 50, Vlad Rusu s-a aflat la capătul centrării din stânga a lui Codoban şi a împins mingea din doi metri pe lângă portar, reuşind „dubla” şi aducându-şi din nou echipa în avantaj. Apoi, în minutul 57, portarul Croitoru a avut noroc la lovitura de colţ executată cu efect de Codoban, fiindcă mingea a căzut pe transversală, astfel că Mioveniul a scăpat cu faţa curată. Galben-verzii au avut puterea de a reveni miraculos în joc, au dominat ostilităţile pe final, reuşind să înscrie de două ori, prin acelaşi Rădescu. Mai întâi în minutul 76, când acesta a preluat nemarcat şi a înscris în poarta bravului Goia. Golul i-a impulsionat şi mai mult pe galben-verzi, care au dorit să-i ofere un cadou frumos lui Mihalcea la meciul de despărţire.
Gazdele au forţat victoria. Vintilă, în minutele 78 şi 80, a trimis de două ori milimetric pe lângă poartă din câţiva metri, apoi Ayza a fost nedreptăţit de către centralul jocului, neprimind penalty după ce a fost tras de mână în careu în încercarea de a marca pentru 3-2. Însă tot Ionuţ Rădescu, în ultimul minut de joc, a reuşit hat-trick-ul, aducând şi victoria.
CS Mioveni a acumulat, în urma victoriei de sâmbătă, 14 puncte şi urcă pe locul 7, în timp ce Luceafărul Oradea a rămas cu 5 puncte după 9 etape şi a căzut pe locul 19, penultimul din clasament, retrogradabil.
Gazdele i-au dedicat victoria preşedintelui Consiliului Director al clubului, Dumitru Olteanu, care şi-a serbat sâmbătă ziua de naştere.
CS Mioveni: Croitoru – Tirică, Gugu, Burnea, Edi Stoica (cpt.) – Mârzeanu (Vintilă, min. 56), Lazăr – Ayza (cpt.), Pirtea (Ivan, min. 49), Andor (Neagoe, min. 72) – Rădescu.
Luceafărul Oradea: Goia – Balea, Ciobanu,Tânc, Trif – Feher, Ţegle – Dulca, Codoban (cpt.) (Mutu, min. 74), Bedea (Ban, min. 61) – Rusu (Antohi, min. 64).
„Voi reveni la Mioveni”
Adrian Mihalcea s-a despărţit de galben-verzi după doar trei meciuri şi va pleca la naţionala României ca secund al lui Cosmin Contra. La argeşeni a debutat ca antrenor cu un succes clar în jocul de pe teren propriu cu Ştiinţa Miroslava, scor 5-1, în runda următoare a pierdut la Suceava, 0-2 cu Foresta, iar sâmbătă a obţinut a doua victorie, 3-2 cu Luceafărul Oradea.
„A fost ultimul meu joc aici. Am fost cooptat în stafful lui Cosmin Contra, la echipa naţională. E un drum pe care l-am ales, sper să fie de bun augur. Şi Mioveniul ar trebui să fie mândru că dă antrenor la echipa naţională. I-am făcut o promisiune domnului primar, în viitorul meu voi mai veni antrenor la Mioveni. Îmi doresc lucrul ăsta”, a spus, la finalul partidei, Adrian Mihalcea, care va face echipă la naţionala României cu Cosmin Contra, Ionel Gane, Javi Reyes şi antrenorul cu portari care încă nu e stabilit. Obiectivul acestora e de a califica România la EURO 2020.
Secund – Olteanu
În ceea ce priveşte antrenorul care-i va antrena pe argeşeni în viitor, principal va fi Gheorghe Mihali, care a fost secundul lui Mihalcea, până sâmbătă, urmând ca postul de secund să fie ocupat de Mihai Olteanu.
„Vom merge pe mâna lui Gică Mihali, care va fi ajutat de secundul Olteanu. Am avut o discuţie cu Adi Mihalcea şi l-am înţeles, chiar dacă nu ne-a picat bine. Ne-a promis că se va întoarce după ce îşi va încheia aventura”, a declarat Dumitru Olteanu, preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, la Sport Total FM.
Fostul fotbalist al echipelor Olt Scorniceşti, Inter Sibiu, Dinamo şi EA Guingamp, Gheorghe Mihali, a antrenat în cariera sa echipe precum CSM Focşani şi Universitatea Cluj, iar ca secund a colaborat cu Dorinel Munteanu, la CFR Cluj şi FC Argeş, cu Ion Marin, la Al Ettifag şi Dubai CSC, şi, mai nou, cu Adrian Mihalcea.
Sursă foto: Pagina de facebook a echipei CS Mioveni