Vineri şi sâmbătă, în judeţul Bacău s-a desfăşurat etapa a patra a Campionatului naţional de raliuri, întrecere contând şi pentru Trofeul European de Raliuri (ERT) şi Trofeul Balcanic de Raliuri. Din păcate, interesul străinilor pentru această competiţie, excelentă sub toate aspectele, a frizat ignorarea cea mai cruntă. Doar un echipaj, din Bulgaria, a fost prezent la start! Ceea ce a permis sportivilor români obţinerea unor succese internaţionale de palmares.
Victorie fără emoţii în „Raliul Moldovei”
Probele din cele două zile ale Raliului Moldovei au fost total distincte, deşi s-au desfăşurat pe drumuri de pământ, sau „macadam”, în jargonul amatorilor de astfel de întreceri. Cele de vineri au fost mai virajate, mai lente, dar şi „mai tehnice”. Deşi mai puţin rapide faţă de cele din ziua următoare, acestea erau periculoase din cauza numărului mare de pietre de pe traseu. Iar contactului intim cu unele „mai răsărite” nu a lipsit. Victime fiind nume din top cinci.
„Balul” a fost deschis de cuplul Porcişteanu-Dobre, care a învins pe toată lumea în speciala de debut. După care, campionul absolut al ultimilor doi ani, Simone Tempestini, de data aceasta ferit de probleme mecanice, a arătat cine e şeful, fără a fi contestat de nimeni. Recuperând primul loc, a continuat într-o cadenţă sufocantă, care i-a permis să se impună pe toate probele raliului. Cu o excepţie, Superspeciala din centrul Bacăului, care a revenit cui altcuiva dacă nu lui Vali Porcişteanu şi coechipierului său, care şi-au exploatat imensul talent pe care-l posedă!
Lovituri de teatru masacrante
Până atunci, însă, au avut loc două incidente cu implicaţii majore în stabilirea ierarhiei finale, cauzate de contacte de gradul trei cu nişte bolovani de pe calea de rulare. Prima victimă a fost braşoveanul Dan Gîrtofan, cu care Vali îşi propusese „să mă iau de gât”. Adică să îl învingă, deşi acesta poseda material de concurs superior. KO-ul tehnic survenit prematur a aranjat lucrurile fără a se mai angaja lupta. „Giri” avea să revină în cursă a doua zi, cu preţul încasării penalizărilor drastice de la probele la care fusese absent: 42 de minute! O adevărată eternitate! Handicap insurmontabil şi pentru un super-campion mondial. Aşa încât, accesul piteşteanului la podiumul clasamentului general final ţinea doar de tranşarea în favoarea sa a disputei cu celălalt pretendent la titlul Clasei 3, Florin Tincescu. Sportiv care, după ieşirea din cărţi a braşoveanului, se instalase pe locul secund în ierarhia momentului! Speranţele ca la Bacău să asistăm la o dispută între cei doi argeşeni pe toată perioada raliului s-au năruit destul de repede, din cauza unui alt bolovan, care-l aştepta pe Florin pe proba Bolătău. Încă un episod trist pentru tânărul pilot. Aşa încât orice suspans a fost înlăturat.
Cursa schimbându-şi decisiv turnura, cuplul Porcişteanu-Dobre a adoptat pentru restul întrecerii cunoscuta de acum „manieră save”. Fără probleme tehnice, prezenţa pentru a treia oară consecutiv pe podiumul raliului şi a patra victorie la clasa lor devenise o simplă formalitate. Ceea ce s-a şi întâmplat. Chiar şi aşa, mergând la siguranţă, diferenţele de timpi faţă de cei care-i urmau tindeau să devină abisale. Porcişteanu: „Am ajuns la maturitate, încât putem gestiona situaţiile şi ritmul în funcţie de rezultatele fiecărei probe speciale”.
O mezaventură de „ultimă oră”, survenită lui Marişca, ocupantul locului secund până pe ultimii kilometri ai raliului, i-au adus acestuia o penalizare cauzată de intrarea cu întârziere în parcul de service, care a condus implacabil la pierderea poziţiei! De care au beneficiat… Vali şi Dan, aflaţi într-o mare stagiune! Este pentru prima dată în acest an când ei urcă pe a doua treaptă a podiumului clasamentului general! Dar şi „loviturile de teatru” fac parte din joc.
Şi asta nu e tot! Cei doi s-au impus, ca şi la Arad, în ierarhia pentru ERT Production, pe al cărui loc trei s-a situat Tincescu.
Celălalt cuplu al echipei DTO-Tellur-Rally Team ajuns cu bine la finiş, Ştefan Timişică – Mihai Căpeţ, s-a situat pe un încurajator loc trei la categoria Debutanţi şi pe locul secund în clasamentul pentru ERT Juniori! Pilotul piteştean este tot mai bun. Creşte valoric de la o cursă la alta. Obţine rezultate entuziasmante. La Bacău l-a devansat de fiecare dată pe colegul său Dolofan, cât timp acesta a fost prezent în întrecere. Şi nu a întârziat prea mult, pentru că pe cea de-a patra specială a primei zile, pe un viraj lent, dar cu o groapă aflată fix în mijlocul ei, Dolofan şi Sandu s-au răsturnat. Şi cum „nu era nimeni acolo să putem să o repunem pe roţi”… Cursă încheiată prematur. Iar echipa a rămas doar în trei echipaje.
Din nefercire, la penultima probă a raliului, DTO-Tellur-RT a pierdut încă o maşină. Tot prin răsturnare! Cea a soţilor Năstase, care până atunci se comportase mai mult decât onorabil. Au fost „păcăliţi” de o porţiune înşelătoare, cu mult noroi. Partea bună este că nimeni nu a păţit nimic.
Pentru a răspunde la întrebarea „ghici cine va fi campionul Clasei 3?”, consider că nu mai trebuie aşteptate ultimele trei etape.
Nicolae COSMESCU