Echipa de handbal feminin a Piteştiului a revenit în lupta pentru podiumul seriei în urma victoriei obţinute ieri pe propriul teren cu scorul de 43-31, în faţa echipei Şcoala 181 Bucureşţi, aflată pe locul 9, cu doar 6 puncte acumulate în cele şase runde disputate. Partida s-a desfăşurat la sala de sport a Universităţii din Piteşti de pe strada Gheorghe Doja şi a fost, în mare parte, la discreţia elevelor lui Paul Mihăilă şi Victor Neagu. În urma succesului de ieri, argeşencele au urcat pe locul al treilea, cu 13 puncte. Următoarea partidă de campionat va avea loc duminică, 6 noiembrie, în deplasare, cu ACS Spartac Bucureşti, formaţie fără niciun punct acumulat până acum.
Monica CRISTEA