# Poliţiştii au deschis dosar penal pentru rănire şi schingiuire de animale.
# Astăzi, vicele şi-a făcut poză cu animalul să vadă toată lumea că e bine!
Ieri, în comuna argeşeană Vlădeşti un tânăr aflat într-un microbuz a filmat un autoturism de care era legat un câine. Maşina respectivă mergea foarte încet, cu avariile in funcţiune, iar câinele opunea rezistenţă şi era practic târât pe marginea drumului.
Încă de când au apărut imaginile în spațiu public, polițiștii s-au autosesizat şi au investigat cazul de la Vlădeşti. S-a stabilit că la volanul autoturismului se afla viceprimarul comunei, Şerban Leonard Iustinian care a fost dus la audieri.
Vicele a recunoscut ca el se afla la volan, dar a precizat că nu a făcut un gest de cruzime, ci… o faptă bună. De altfel, proprietarul nu l-a reclamat, ci i-a mulţumit că i-a adus câinele acasă.
„Miercuri, când mă îndreptam spre serviciu, în faţa unui magazin am văzut un câine scăpat dintr-o curte. Ştiam al cui e, aşa că l-am sunat pe proprietar si acesta m-a rugat să-i duc animalul acasă. Ca să nu mă muşte, şi nici ca să atace câţiva copii care se întorceau de la şcoală (animalul era agresiv), l-am legat cu o sfoară de cârligul din spate. Am mers circa 100 de metri, încet, foarte încet, şi l-am predat proprietarului.” – a spus împricinatul.
Analizând înregistrările şi din verificările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că patrupedul a fost adus în curtea stăpânului conform celor declarate, dar au deschis dosar penal pentru rănire şi schingiuire de animale.
O asociatie pentru protectia animalelor s-a autosesizat şi cere ca viceprimarul să fie dur pedepsit.
Potrivit legii, pentru astfel de fapta pedeapsa este intre șase luni și un an sau amenda.
Un Comentariu
Delia Dumitrica
In calitate de iubitor de animale, eu mai degraba l-as felicita pe omul acela. Daca deja s-a dovedit ca a facut totul ca sa duca acasa un caine scapat de la stapanul sau, atunci de ce se mai scandalizeaza lumea? Domnilor, haideti sa nu devenim exagerati! Daca e adevarat ca acel caine era agresiv si ca in preajma erau si niste copii, atunci nu putem decat sa-i multumim. Da, sa-i multumim! De ce ? Pai ce soarta ar fi avut cainele si stapanul daca ar fi muscat un copil, un om care trecea pe acolo? Atunci am fi vazut cazul pe la toate televiziunile : un caine a ranit grav un copil, stapanul trebuie sa fie tras la raspundere… Eu vorbesc in calitate -repet- de mare iubitor de animale. Si inca o chestiune: daca respectivul ar fi vrut sa chinuie animalul, nu ar fi mers atat de incet, cu avariile aprinse, ca sa-i avertizeze pe ceilalti ca ”avea o mica problema”. Stim bine cum procedeaza acei monstri care maltrateaza animalele. Eu nu-l cunosc pe individ, nici nu ma intereaza ca e viceprimar pe undeva prin judetul meu. Dar cred ca pe unii-i cam intereseaza, acum, in prag de campanie electorala (campanii electorale). Poate gresesc. Oricum il felicit pe Val Nicolau pentru obiectivitatea evocarii, neinclinand balanta nici intr-o parte, nici in cealalta.